Un polițist băut a provocat un accident mortal. Un sculptor a murit
Un polițist băut a provocat un accident mortal. Un sculptor a murit”În urma primelor cercetări efectuate la faţa locului de către poliţişti sub îndrumarea procurorului criminalist, s-a stabilit că în noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr de 26 de ani din municipiul Arad, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism VW Passat, pe drumul naţional DN 79 A, dinspre Gurahonţ spre municipiul Arad, pe raza localităţii Almaş, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum - curbă la dreapta semnalizată corespunzător - a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un stâlp din lemn. În urma impactului, şoferul autoturismului a fost rănit grav, iar bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager pe scaunul din dreapta faţă, a decedat”, a declarat presei, astăzi, inspectorul Pârvulescu, citat de agerpres.ro.
Aceasta a spus că bărbatul în vârstă de 26 de ani, care se afla la volanul autoturismului, este poliţist la Biroul Rutier al Poliţiei Municipiului Arad şi se numeşte Darius Creţ, iar cel aflat pe scaunul din dreapta şoferului, Florin Ardelean, de 36 de ani, era sculptor.
Impactul autoturismului cu stâlpul din lemn a fost unul foarte puternic, astfel încât pasagerul de pe scaunul din dreapta a fost proiectat până pe bancheta din spate, unde a fost găsit decedat de către echipajul SMURD, semn că acesta nu purta centură de siguranţă.
În ceea ce îl priveşte pe şoferul autoturismului, acesta a suferit fracturi la membrele inferioare, el fiind transportat la spital de o ambulanţă.
”În primă instanţă, pe numele poliţistului Darius Creţ a fost întocmit un dosar de cercetare penală, pentru ucidere din culpă, dispunându-se totodată prelevarea de probe biologice pentru a se stabili dacă acesta a consumat sau nu alcool. Având în vedere că la prima probă biologică acesta avea o alcoolemie de unu la mie în sânge, respectiv de 0,85 la mie la a doua probă, primei acuzaţii i se adaugă şi cea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, fapte pentru care va trebui să răspundă în faţa legii”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp