Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:57 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unde slujeşte ÎPS Teodosie de Rusalii

ro

21 Jun, 2013 10:19 1599 Marime text
Duminică, 23 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, începând cu ora 9.00. La sfârșitul slujbei, Ierarhul Tomisului va citi rugăciunea de sfințire a ramurilor de nuc.

Duminica Cincizecimii, numită în popor şi Duminica Rusaliilor, este sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Acest eveniment, care are loc la 50 zile de la Învierea Domnului, încheie descoperirea lui Dumnezeu şi întemeiază Biserica.

Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină, fiind prăznuită încă de pe vremea Sfinţilor Apostoli, aşa cum amintesc: Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Luca, Sf. Irineu, Tertulian, Origen, Sf. Epifanie, canonul 20 al Sinodului I ecumenic. Până la sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V, Cincizecimea reprezenta o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh.


Luni, 24 iunie, IPS Teodosie va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia hramului, la biserica „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, din Suceava.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii