Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:30 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, condamnat la 10 ani şi 8 luni de închisoare

ro

24 Apr, 2015 11:18 2782 Marime text
Codruţa Strîmb, din Curtea de Apel Bucureşti, a decis, azi, condamnarea fostului magistrat Stan Mustaţă, unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa. Mustaţă a primit10 ani şi 8 luni de închisoare, cu executare, el fiind găsit vinovat de: constituirea unui grup infracţional organizat, de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, de luare de mită în formă continuată dar şi de trafic de influenţă.
 
Acesta, pe când era magistrat al Curţii de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în sarcina sa fiind reţinute infracţiunile concurente de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şase infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă.

După cum menţionam şi în ediţiile trecute, Mustaţă a fost unul dintre foştii judecători ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, trimis spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti din luna octombrie 2008.

Printre inculpaţii acestui dosar se află Radu Ştefan Mazăre, edilul suspendat al Primăriei Constanţa, şi Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa.

Alături de Stan Mustaţă au mai fost deferiţi Justiţiei Mariana Curea, fost grefier al Curţii de Apel Bucureşti (condamnată la 4 ani şi 4 luni de închisoare, cu executare), Ion Boraciu (pedepsit cu 9 ani de detenţie), Florian Alexandru (osândit la 6 ani şi patru luni de închisoare) şi constănţeanul Ciprian Moraru. Acesta din urmă a primit 2 ani de închisoare.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În cursul anului 2013, inculpatul Mustaţă Stan, împreună cu inculpaţii Boraciu Ion şi Alexandru Florian, a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de Curea Mariana, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale. În acest context, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Pe baza acestor informaţii, membrii grupării urmăreau să identifice şi să contacteze persoane dispuse să dea mită sau să cumpere influenţa judecătorului, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile. În perioada menţionată, judecătorul Mustaţă Stan, cu complicitatea grefierului Curea Mariana, a permis accesul unor persoane neautorizate, respectiv Boraciu Ion şi Alexandru Florian, la informaţii care nu erau destinate publicităţii (datele personale ale părţilor din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv numele, prenumele şi adresa de domiciliu). Inculpatul Mustaţă Stan, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, aflat în compunerea completelor de judecată învestite cu soluționarea unor dosare penale, a pretins, în mai multe rânduri, de la diferite persoane condamnate sau inculpate în respectivele dosare, sume de bani care nu au fost particularizate sub aspectul cuantumului“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii