Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:13 18 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 10. Premierul Ponta a demisionat. Mircea Dușa, propus premier interimar

ro

04 Nov, 2015 10:38 3204 Marime text


















Şeful social-democraţilor Liviu Dragnea a anunţat că premierul Victor Ponta a demisionat. El a declarat că au discutat şi că au luat în calcul toate opţiunile.


UPDATE 10, ora 15.18:
 

Gheorghe Donțu, vicepreședinte PSD Constanța, și-a exprima punctul de vedere, pentru cotidianul ZIUA de Constanța, pe tema demisiei guvernului.
 
„Ponta ştie ce a făcut. Clar respectă voinţa oamenilor când aceştia îi cer demisia. Asta trebuie să fie relaţia politicienilor cu cei cărora le cer votul. Politic vorbind, a ales şi soluţia cea mai bună pentru asigurarea guvernării de către PSD”.

UPDATE 9, ora 14.30:

Premierul Victor Ponta a anunțat astăzi, la Parlament, că îl va propune prim-ministru interimar pe Mircea Dușa, ministru al Apărării.


 
„În această seară îi transmit președintelui Iohannis și demisia mea, și propunerea ca domnul Mircea Dușa să fie prim-ministru interimar”, a precizat Ponta.


UPDATE 8, ora 11.55:

 

Şeful statului va numi un premier interimar, după demisia Guvernului

Constituția spune că președintele Klaus Iohannis are atribuția de a desemna un prim-ministru interimar după demisia premierului Victor Ponta. Potrivit articolului 110 al Constituției, Guvernul al cărui mandat a încetat prim demisia prim-ministrului "îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern".
Această prevedere este completată prin Legea 90/2001, privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. Astfel, în cazul unei demisii a premierului, potrivit articolului 9, "președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern". În aceste condiții, atribuțiile prim-ministrului interimar vor fi restrânse.

Conform articolului 106 al Constituției României, ''funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege''.
 
La articolul 107, alineatul (3), se prevede că ''dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 106, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor, încetează dacă primul-ministru își reia activitatea în Guvern''. Conform legii fundamentale, aceste prevederi ''se aplică în mod corespunzător și celorlalți membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile'', se precizează la aliniatul (4) al aceluiași articol.
 
Totodată, articolul 110, referitor la încetarea mandatului, prevede la alineatul (2) că Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 106, cu excepția revocării, ori este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile mai mult de 45 de zile.
 
Următoarele două alineate din același articol arată că în situațiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103, iar Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) și (2) îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
 
Constituția României prevede, la articolul 103, alineatul (1), că pentru învestitura unui guvern ''Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament''.
 
La același articol se stipulează: ''Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului''. Alineatul 3 precizează că ''Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor''.
 

UPDATE7, ora 11.50: 


Nu poţi face abstracţie de voinţa oamenilor
 
Este de părere senatorul UNPR Marian Vasiliev. “Când 30.000 de oameni cer ceva în stradă nu poţi fiu împotriva curentului. Ce s-a întâmplat aseară trebuie respectat. Nu poţi face abstracţie sau să vii cu lozinci de genul . Acum este nevoie de un alt Guvern, cât mai rapid. Alegerile anticipate nu ştiu dacă sunt o soluţie, având în vedere starea de tensiune şi conflict din societatea românească, întreţinută în principal de clasa politică. Eu mă pot plia pe orice situaţie. Totuşi, cred că este nevoie d eun govern. Nu exclude posibilitatea ca UNPR să facă parte din viitorul Executiv”, ne-a declarat progresistul Vasiliev. 

UPDATE6, ora 11.30:

Gest de normalitate

Preşedintele ALDE Constanţa, senatorul Mircea Banias, consideră demisia premierului Ponta drept un gest de normalitate. “Nu poţi să nu ţii cont de voinţa oamenilor. Era un gest de normalitate. Va detensiona situaţia şi va da şansa unui nou început. Nu e clar ce o să se întâmple. Preşedintele Iohannis va decide. Ulterior, grupul ALDE va hotărâ dacă va susţine viitorul Executiv… O variantă ar fi şi alegerile anticipate, o variantă foarte posibilă şi care trebuie luată în calcul”, ne-a declarat Mircea Banias. 


UPDATE 5, ora 11.47

 Declaraţiile lui Victor Ponta

"Începând cu ziua de astăzi îmi depun mandatul de prim ministru şi implicit pe cel al Guvernului României", a anunţat miercuri Victor Ponta. "Am obligaţia să constat suparărea legitimă care există în cadrul societăţii şi dorinţa legitimă de a avea responsabilităţi mai mari decat patronii unei firme", a afirmat premierul demisionar, subliniind că nu vrea să lase responsabilitatea "pe seama altora".

"Nu mă bat cu oamenii, cred că ar fi o mare greşeală şi am avea toţi de suferit", a adăugat Ponta, subliniind că "Sper că depunerea mandatului meu şi a guvernului să satisfacă cererile protestatarilor." "Începând cu ziua de astăzi îmi depun mandatul de prim ministru şi implicit pe cel al Guvernului României", a anunţat premierul Victor Ponta.

 "Am obligaţia să constat supărarea legitimă care există în cadrul societăţii şi dorinţa legitimă de a avea responsabilităţi mai mari decât patronii unei firme. Nu cred că este corect să las această responsabilitate nici pe seama celor care au fost pe teren. Nu mă bat cu oamenii, cred că ar fi o mare greşeală şi am avea toţi de suferit", a afirmat Victor Ponta. 

"Sper că depunerea mandatului meu şi a guvernului să satisfacă cererile protestatarilor." "Până la formarea unui nou guvern vom asigura interimatul. La ora 4 vom avea o şedinţă de guvern ca să le mulţumesc tuturor colegilor şi să asigurăm tranziţia către un nou guvern". "Cei care speculează politic acest moment vor plăti scump", a mai spus premierul demisionar.
 

UPDATE4, ora 11.05:

O demisie de onoare

Secretar executiv al organizaţei judeţene a PSD Constanţa şi vicepreşedinte al CJC Cristinel Dragomir consideră gestul premierului Victor Ponta drept o demisie de onoare "deşi nu era cazul pentru că nu el este de vină". "Nu va rezolva în niciun fel situaţia. Să organizezi un miting ca să-şi dea demisia premierul?! Sunt nemulţumit că a demisionat, nu era el vinovat. A fost un premier extraordinar de bun pentru România. Mâine se întâmplă altceva şi alţii demisionează. Asta nu e o soluţie, demisia nu rezolvă niciodată nimic, doar adâmnceşte o criză. Nu ştiu raţiunile care l-au determinat să demisioneze. Este o mizerie să te foloseşti de acest eveniment tragic ca să forţezi demisia lui Victor Ponta", a declarat Cristinel Dragomir.


UPDATE3, ora 10.57:

Victorie a celor ce vor altceva!

Aşa a catalogat gestul premierului co-preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir. "E o demisie ce vrea să dezamorseze manifestările din stradă. Este binevenită şi acum, în ceasul al 13-lea. Era nevoie să moară oameni pentru a face acest gest? E trist ce se întâmplă, este o lecţie pentru mulţi şi o confirmare că România mai are multe de făcut şi de recuperat. Gestul premierului Ponta vine din teamă. Este tardiv şi o confirmare că nu se mai putea face ceva. La fel a procedat şi în noiembrie 2014. Probabil l-au îngrozit manifestările din Bucureşti şi din ţară. E o victorie a celor care vor altceva în România, o altă clasă politică, nu împotriva lui Ponta sau a Guvernului", a declarat Gheorghe Dragomir. 

UPDATE2, ora 10.50:


Premierul Victor Ponta a declarat că va rămâne la Palatul Victoria până va fi numit un alt Guvern. 

Decebal Făgădău nu ştie!

Preşedintele Organizaţiei municipal a PSD Constanţa, Decebal Făgădău, se află în biroul din Primărie. Contactat telefonic, acesta a fost luat prin surprindere de veste, rămânând să formuleze un punct de vedere mai târziu. “Nu ştiu! Sunt în birou şi am treabă. Nu am aflat nimic”, a declarat Făgădău. 


UPDATE 1, ora 10.42:

„O să anunţe şi premierul cât de curând. Am avut o discutie foarte serioasa cu primul ministru, nu ne putem juca cu situaţia actuală. Trebuie sa gasim o solutie pentru ca tara sa ramana stabila. Primul ministru va gestiona situatia pana se va gasi alta solutie. Am facut o declaratie foarte serioasa, nu ne jucam cu asta. Sunt curios daca după ce premierul isi va depunde mandatul daca si primarul sectorului 4 va face acest gest. Este inadmisibil asa ceva. Am analizat toate implicatiile, se vor întampla niste lucruri”, a declarat Liviu Dragnea.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii