Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:54 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 9. Sebastian Ghiţă, cercetat sub control judiciar Percheziţii DNA la firmele membrilor familiei lui Victor Ponta

ro

17 Feb, 2015 08:46 2438 Marime text
Conform unor surse judiciare, procurorii DNA efectuează 14 percheziţii în Bucureşti şi Ploieşti la sediile unor firme bănuite de fraudare de fonduri europene. Conform România Tv, vizată este şi firma controlată de mama, sora şi cumnatul premierului Victor Ponta. 

Update ora 8.48 Comunicat oficial DNA

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene.
În cursul zilei de 17 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 14 locații, majoritatea situate în municipiile Bucureşti şi Ploieşti, acestea fiind sedii de societăţi comerciale ori domicilii ale unor persoane.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. 
 
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. 

Update 2 ora 8.55

Potrivit unor surse judiciare citate de stiripesurse.ro, vizată este şi firma Exfin 2000 SRL, care aparţine mamei şi surorii lui Ponta. Implicat este şi cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Cristian Herţanu, care va fi dus la audieri la DNA Ploieşti.

Update 3 ora 10.00

Anchetatorii suspectează că în dosarul în care au loc percheziţii la mai multe firme, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, prejudiciul fiind estimat la 7,8 milioane de lei, spun surse judiciare.
 
Sursele citate au declarat, pentru Mediafax, că în acest dosar, care vizează infracţiuni de fraudare a fondurilor UE, anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însuşiţi în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni şi cu privire la comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, printre care şi fapte de evaziune fiscală.
 
Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate.

Update 4 ora 10.02

Premierul Victor Ponta declară că nu cunoaşte şi că oricum ar fi greşit să comenteze cercetările efectuate de către procurori faţă de cumnatul său, adăugând că "legea trebuie să fie egală pentru toţi".
 
"Nu cunosc şi oricum ar fi greşit să comentez eu cercetările efectuate de procurori faţă de cumnatul meu/Legea trebuie să fie egală pt toţi", scrie Ponta pe Twitter.

Update 5 ora 11.39

Cumnatul lui Victor Ponta a fost adus la audieri la sediul DNA Ploieşti.

Update 6 ora 11.59

Deputatul Sebastian Ghiţă a ajuns la DNA Ploieşti, unde este audiat în calitate de suspect în dosarul cumnatului lui Victor Ponta.

Citeşte şi O FIRMĂ A CUMNATULUI LUI PONTA AR FI FRAUDAT FONDURI UE PENTRU LUCRĂRI EDILITARE ÎN COMARNIC

Update 7, ora 12.45

Conform Mediafax, în dosar este vizat şi preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma. Acesta a fost dus la sediul DNA Ploieşti pentru audieri.

Citeşte şi Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, audiat la DNA în dosarul cumnatului lui Victor Ponta

UPDATE 8, ora 17.15

La sediul DNA Ploieşti a ajuns şi deputatul PSD Vlad Cosma, fiul lui Mircea Cosma.

UPDATE 9, ora 17.25

Citeşte şi Oficial DNA: Sebastian Ghiţă, cercetat sub control judiciar

Sursa foto: libertatea.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii