UPDATE 10. Radu Mazăre - „Poate nu mă întorc acasă“ Percheziţii DNA la Primăria Constanţa (video)
UPDATE 10. Radu Mazăre - „Poate nu mă întorc acasă“: Percheziţii DNA la Primăria Constanţa (video)
05 Feb, 2015 08:58
ZIUA de Constanta
5953
Marime text
Potrivit unor surse, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-ar afla în această dimineaţă la Primăria municipiului Constanţa.
Pentru moment nu se cunoaşte obiectul controlului DNA.
UPDATE, ora 09.01
Conform aceloraşi surse, ar fi vorba despre procurorii DNA Bucureşti.
UPDATE 2, ora 09.09. Ce spun oficialii DNA
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, de serviciu și a unor infracţiuni economice, comise în perioada 2008 - 2014.
În cursul zilei de astăzi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiul București și în județele Constanța și Cluj, din care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
UPDATE 3, ora 09.12
La Primăria municipiului Constanţa, procurorii caută documente referitoare la relaţiile dintre primărie şi firme în legătură cu edificarea unor centre comerciale tip mall în municipiul Constanţa, în special privind soluţionarea cererilor de eliberare a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire, informează România TV.
Percheziţiile au loc în biroul primarului Radu Mazăre şi la firma Soti Cable Neptun, potrivit România TV.
UPDATE 4, ora 09.43
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că la percheziţiile de la Primăria Constanţa sunt ridicate mai multe documente privind relaţiile acestei instituţii cu mai multe firme, între care şi societatea omului de afaceri Sorin Strutinsky, SC Soti Cable Neptun SRL.
Potrivit surselor citate, percheziţii au loc şi la punctele de lucru din Cluj şi Constanţa ale SC Tripont Invest SRL, la sediul social din Constanţa şi la un punct de lucru din Bucureşti ale SC Soti Cable SRL, la sediul din Constanţa al SC Telegraf Advertising SRL, societate care ar fi coordonată de primarul Constanţei, Radu Mazăre şi de omul de afaceri Sorin Strutinsky, informează Mediafax.
De asemenea, procurorii DNA fac percheziţii la locuinţa administratorului SC Property Developement TWO SRL din Bucureşti, Asi Kahana, la Vasile Florin Ciorca din Cluj-Napoca şi la Carmen Ghemuş (fostă Iorga) din Eforie Nord, aceasta din urmă fiind o persoană de încredere a lui Strutinsky.
Anchetatorii vor ridica la percheziţii documente, respectiv facturi, chitanţe, extrase de cont, privind contracte încheiate de Primăria Constanţa cu mai multe firme dintre cele vizate în acest dosar, notează Mediafax.
UPDATE 5, ora 10.01
Omul de afaceri Sorin Strutinsky, preşedintele CVM Tomis Constanţa, a fost reţinut de procurorii DNA, ieri, într-un dosar în care este suspectat de dare de mită şi trafic de influenţă, urmând ca joi să fie dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.
El este acuzat că ar fi primit de la reprezentantul unei firme peste 635.000 de lei şi 25.000 de euro, pentru a interveni la funcţionari ai Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa să plătească lucrările executate de societate, în baza unui contract.
Sorin Strutinsky este un apropiat al primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, cu care este asociat în mai multe firme.
În decembrie 2014, Agenţia Naţională de Integritate cerea DNA să îl cerceteze pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanţa a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding şi Soti Cable Neptun, în care este asociat şi Sorin Strutinsky.
Potrivit unor surse, Radu Mazăre şi Sorin Gabriel Strutinsky ar fi fost asociaţi în nouă firme, respectiv: Soti Cable Neptun SRL, SC Alliance Qwest Company SA, SC Comtex SA, SC Conpress Group SRL, SC Eurosantis Com Invest SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Sigma Trading SRL, SC Silk Estate SA şi SC Xenoti SRL.
ANI a mai stabilit că primarul Radu Mazăre a aprobat, în urma procedurii de selecţie a ofertelor, raportul de atribuire a contractului de finanţare din fonduri nerambursabile pentru susţinerea spectacolelor care au fost organizate cu ocazia evenimentului "Sărbători de Iarnă - Orăşelul Copiilor 2013", încheiat între Primăria Constanţa şi SC Soti Cable Neptun SRL. Valoarea totală a contractelor acordate celor două societăţi comerciale este de 20.621.572, 49 lei, fără TVA (aproximativ 4.580.000 de euro).
Sorin Strutinsky spunea atunci că acţiunea ANI împotriva primarului Radu Mazăre este netemeinică şi preciza că respectivele contracte au fost încheiate în urma unor licitaţii.
Soti Cable Neptun SRL a fost înfiinţată în 1993, reprezentanţii companiei precizând atunci că are angajaţi 200 de jurnalişti.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, este cercetat într-un dosar instrumentat de DNA, în care este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul "Henri Coandă" din Constanţa.
Mazăre mai este acuzat că nu a trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg. În această cauză, Radu Mazăre este sub control judiciar şi are interdicţie de a părăsi ţara.
Citeşte şi Stiripesurse.ro: Acesta este raportul ANI în cazul primarului Radu Mazăre. Informațiile arată legăturile cu Nicușor Constantinescu și Sorin Strutinsky
UPDATE 6, ora 10.23
Primarul Constanţei Radu Mazăre a ajuns la sediul Primăriei şi a declarat că a fost anunţat de oamenii primăriei că de la prima oră se fac percheziţii la sediu. Însă, el nu s-a grăbit, şi-a băut cafeaua, s-a spălat pe cap şi s-a îmbrăcat gros pentru că să fie pregătit în caz că nu mai ajunge acasă.
„"La primărie a venit mai întâi viceprimarul. Între timp, m-am spălat pe cap, m-am dat cu deodorant care îmi aduce mie aminte de Brazilia, m-am îmbrăcat mai gros. S-ar putea să mă întorc, s-ar putea să nu mă întorc acasă. Asta e viaţa, m-am pregatit pentru orice (...) Dacă ma umflă, bine, dacă nu mă umflă, mă duc să mă dau cu caiacul, că este o zi frumoasă. Asta e. Sunt obişnuit“, a declarat Mazăre.
Întrebat dacă percheziţiile procurorilor au legătură cu sesizarea făcută de ANI în decembrie 2014, el a spus că nu ştie şi că ştie doar că sunt percheziţii şi la TV Neptun, unde sunt căutate tot contractele încheiate de SC Soti cu Primăria Constanţa.
Mazăre a mai susţinut că aceste contracte au mai fost verificate de anchetatori „în nenumărate rânduri” şi că el nu mai este de 12 ani acţionar în aceste firme.
„Nu mai sunt acţionar de 12 ani la ziar, la televiziune, la firma de pază. Contractele cu aceste firme sunt cerute, care ar urma să fie acuzaţiile nu ştiu, au mai fost verificate în nenumărate rânduri. (...) M-am obişnuit să trăiesc în România, m-am obişnuit să mă culc seara şi a doua zi....Oricum, când m-a trezit filipineza (menajera -n.r.), zic «e DNA, sigur, pe undeva»”, a adăugat Radu Mazăre.
Întrebat care este legătura cu judeţul Cluj, primarul Constanţei a răspuns: „Habar nu am! Nu am mai fost la Cluj de mult!“.
UPDATE 7, ora 11.16
Radu Mazăre a ieşit de la sediul Primăriei Constanţa.El a declarat că au rămas viceprimarul şi şefa de cabinet să predea documentele.
„A rămas viceprimarul, a rămas şefa de cabinet, colegi de ai mei să le dea documente. Vor să ia doc cu societatea de televiziune unde am fost angajat. A sunat ofiţerul judiciar la procuror pentru că vor contractele din 2007 care au mai fost verificate şi răsverificate şi autorizaţiile de construcţie de la două societăţi una de la Maritimo şi una nu ştiu unde e. Tripont Invest SRL este firma care a construit Maritimo“, a declarat Mazăre.
O femeie a venit cu două mere şi o sticlă cu apă şi a precizat că merge cu primarul Constanţei oriunde. „Numai să mor eu şi să mă ia şi pe mine! Mă ajută (n.r. - Radu Mazăre) cu bani pe medicamente, bani de mâncare, bani pentru şcoala copiilor“, a precizat susţinătoarea lui Mazăre.
La plecare, Mazăre a spus că la 12.00 se duce să se dea cu kaiacul pentru că e vremea frumoasă.
UPDATE 8, ora 12.03
Radu Mazăre, la un pas de cătușe, după reținerea lui Strutinsky. Nicușor, tras de cei doi spre reținere. Faptele sunt vechi, probele sunt noi, furnizate de martor protejat, titrează România Liberă.
Primarul Constanței, Radu Mazăre, riscă încătușarea, după ce Agenția Națională de Integritate și un martor cu identitate protejată - numit provizoriu Fodor Zoltan - au furnizat procurorilor noi probe „fiscale" despre fapte penale vechi . Participant la ele este și președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, informează România Liberă.
La perchezițiile de azi sunt căutate documente potrivit cărora primarul Mazăre și președintele Consiliului Județean Nicușor Constantinescu au contractat lucrări de achiziții publice.
Citeşte integral pe România Liberă. http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/radu-mazare--la-un-pas-de-catuse--dupa-retinerea-lui-strutinsky--nicusor--tras-de-cei-doi-spre-retinere--faptele-sunt-vechi--probele-sunt-noi--furnizate-de-martor-protejat-366389
UPDATE 9, ora 12.08
Astăzi, poliţişti şi jandarmi, sub coordonarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au descins la sediul SC Soti Cable Neptun SRL din Constanţa şi la studioul acesteia din Bucureşti, la primele ore ale dimineţii.
Aceştia au aşteptat sosirea reprezentanţilor societăţii şi au prezentat un mandat de percheziţie în temeiul căruia au solicitat contractele încheiate de SC Soti Cable Neptun SRL cu diverşi parteneri în perioada 2007 – 2010. Urmare a solicitării poliţiştilor din echipa trimisă de DNA, SC Soti Cable Neptun SRL a pus la dispoziţie toate actele menţionate în mandat. Prin urmare, percheziţia a însemnat, în realitate, o acţiune de predare-primire de documente.
Citeşte DNA a descins la sediul SC Soti Cable Neptun SRL din Constanţa
UPDATE 10, ora 12.16
În 2012, cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezenta ziua în care Constanţa s-a îmbogăţit cu încă un mall, cel mai mare.
Vezi Maritimo Shopping Center - „cuibul" retrocedărilor. Care este legătura cu Tripont Invest
Citeşte şi Procurorii DNA s-au întors la Primăria Constanţa cu documente ridicate de la firmele percheziţionate

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii