Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:18 18 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 7. Oficial - REŢINUT pentru 24 de ore. Nicuşor Constantinescu „Reţinerea lui Strutinsky este o lovitură dată mie, lui Radu Mazăre, cetăţenilor judeţului Constanţa care m-au votat“

ro

04 Feb, 2015 14:10 6375 Marime text
Conform România Tv, Sorin Strutinsky ar fi fost ridicat pentru audieri de procurorii anticorupţie.

Potrivit unor surse, Strutinsky este audiat într-un dosar de mită şi trafic de influenţă, la sediul central al DNA.

Citeşte şi:

ACESTA ESTE RAPORTUL ANI ÎN CAZUL PRIMARULUI RADU MAZĂRE. INFORMAȚIILE ARATĂ LEGĂTURILE CU NICUȘOR CONSTANTINESCU ȘI SORIN STRUTINSKY

Partener de afaceri al lui Mazare, saltat de DNA

TOTUL DESPRE FIRMELE LUI RADU MAZĂRE, DIN SESIZAREA ANI 

EXCLUSIV: Reacţia lui Nicuşor Constantinescu

UPDATE 1 - 2.40


Strutinsky, Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern

 
Pe data de 8 decembrie 2014, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la posibila săvârşire de către Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa, a infracţiunii de conflict de interese. Edilul-şef este acuzat că, „în calitate de reprezentant al municipiului Constanţa, a semnat cinci contracte şi un acord-cadru (cu cinci contracte subsecvente) încheiate între Primăria Constanţa şi două societăţi comerciale (SC Conpress Holding SRL şi SC Soti Cable Neptun SRL), care îl au ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care Radu Ştefan Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt societăţi comerciale“.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, Sorin Gabriel Strutinsky este un apropiat al lui Radu Ştefan Mazăre. Cel din urmă este cercetat în dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, pentru luare de mită şi fals în declaraţii. În cauză, Mazăre este cercetat alături de afaceristul israelian Avraham Morgenstern - pentru dare de mită -, şi de Alexandru Mazăre, senator al României, fratele lui Radu Mazăre, bănuit de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. Avraham Morgenstern este cercetat în stare de arest preventiv într-un alt dosar instrumentat tot de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. În această cauză, afaceristul este bănuit de evaziune fiscală, iar prejudiciul calculat depăşeşte suma de 10 milioane de euro. Conform DNA, Morgenstern nu ar fi înregistrat în mod corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa, în sumă totală de peste 150 de milioane de lei, şi nu ar fi înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, emise de societatea Shapir Structures SRL. DNA arată că afaceristul israelian ar fi înregistrat cheltuieli fictive în sumă totală de peste 65 de milioane de lei, reprezentând consultanţă şi asistenţă tehnică oferite de societăţile Larton Consultants ltd Cipru şi Comrad Leasing ltd Cipru, controlate tot de el, mai susţin procurorii Anticorupţie.

UPDATE 2 - 14.58

Comisarul.ro: Pentru Mazăre a venit sfârşitul
Omul de afaceri Sorin Strutinsky, preşedintele preşedintele Soti Cable Neptun SRL şi al CVM Tomis Constanţa, cunoscut drept Trezorierul tandemului Mazăre-Constantinescu, a fost ridicat de anchetatori, miercuri, din Capitală, şi dus la DNA cu mandat, pentru a fi audiat într-un dosar în care este suspectat de dare de mită şi trafic de influenţă, potrivit unor surse judiciare.
 
Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX că pe numele lui Sorin Strutinsky a fost emis un mandat de aducere, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie.
 
Sorin Strutinsky este un apropiat al primarului municipiului Constanţa,Radu Mazăre, cu care este asociat în mai multe firme.
 
În decembrie 2014, Agenţia Naţională de Integritate cerea DNA să îl cerceteze pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanţa a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding şi Soti Cable Neptun, în care este asociat şi Sorin Strutinsky.
 
 "Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la posibila săvârşire de către Radu Ştefan Mazăre, primar al Municipiului Constanţa, a infracţiunii de conflict de interese, întrucât, în calitate de reprezentant al Municipiului Constanţa, a semnat cinci contracte şi un acord cadru (cu cinci contracte subsecvente), încheiate între Primăria Constanţa şi două societăţi comerciale (SC Conpress Holding SRLşi SC Soti Cable Neptun SRL) care îl au ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care Radu Ştefan Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt societăţi comerciale", arăta atunci ANI.
 
Potrivit unor surse, Radu Mazăre şi Sorin Gabriel Strutinsky ar fi fost asociaţi în nouă firme, respectiv:  Soti Cable Neptun SRL, SC Alliance Qwest Company SA, SC Comtex SA, SC Conpress Group SRL, SC Eurosantis Com Invest SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Sigma Trading SRL, SC Silk Estate SA şi SC Xenoti SRL.
 
ANI a mai stabilit că primarul Radu Mazăre a aprobat, în urma procedurii de selecţie a ofertelor, raportul de atribuire a contractului de finanţare din fonduri nerambursabile pentru susţinerea spectacolelor care au fost organizate cu ocazia evenimentului "Sărbători de Iarnă - Orăşelul Copiilor 2013", încheiat între Primăria Constanţa şi SC Soti Cable Neptun SRL. Valoarea totală a contractelor acordate celor două societăţi comerciale este de 20.621.572, 49 lei, fără TVA (aproximativ 4.580.000 de euro).
 
Sorin Strutinsky spunea atunci că acţiunea ANI împotriva primarului Radu Mazăre este netemeică şi preciza că respectivele contracte au fost încheiate în urma unor licitaţii.
 
Soti Cable Neptun SRL a fost înfiinţată în 1993, reprezentanţii companiei precizând atunci că are angajaţi 200 de jurnalişti.


Sursa: comisarul.ro

UPDATE 3 - 14.59

Conform evz.ro, care citeaza surse judiciare, „în cursul anului 2012, Sorin-Gabriel Strutinsky  a pretins de la un om de afaceri, denunţător în dosar, o sumă de bani, precizată sub aspectul cuantumului ca reprezentând un procent de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către S.C. Argos Industrial S.R.L. (ca parte a unui consorţiu de firme), în temeiul contractului nr. /11.12.2012, încheiat cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa (dragaj de întreţinere pe Canalul Dunărea – Marea Neagră şi pe Canalul Poarta Albă – Midia - Năvodari)“. „În schimbul sumelor de bani pretinse, Sorin-Gabriel Strutinsky , prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa, a promis că va determina funcţionarii instituţiei ultim menţionate să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului, faţă de S.C. Argos Industrial S.R.L. Pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, consorţiul de firme din care făcea parte S.C. Argos Industrial S.R.L., a încasat preţul lucrărilor executate (12.744.039 lei şi tva aferentă de 3.058.569,53 lei), în baza contractului antemenţionat“, potrivit sursei mai sus citate. „Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, Sorin-Gabriel Strutinsky  a primit de la denunţător, suma de 635.886,80 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale S.C. Argos S.A., în conturile bancare ale societăţilor comerciale indicate de către cel prim menţionat, respectiv S.C. SISTEME INTERNAŢIONALE DE AFACERI S.A., S.C. PANEL BUILDING SYSTEM S.R.L., S.C. CDS PROJECT S.R.L., S.C. CLASSIC S.R.L. şi S.C. NEW OPEN SECTOR S.A. De asemenea, STRUTINSKY Sorin-Gabriel a primit în numerar şi suma 25.000 euro, urmând ca diferenţa de încasat – în cuantum de 112.000 lei, să fie achitată în cursul anului 2015“, potrivit surselor judiciare.

Evz.ro

Sorin Strutinsky este om de afaceri, acționar la peste 40 de companii, mâna dreaptă a lui Radu Mazăre şi coleg de an cu primarul Constanţei, la Universitatea de Marină Civilă. El este  preşedintele Soti Cable Neptun SRL, societatea care controlează cele mai importante televiziuni și publicații din Constanța, mai toate contractele de publicitate ale Primăriei fiind câștigate de această firmă.

Pază și circ pe bani mulți

Alte contracte atribuite firmelor lui Strutinskyar fi : un contract cu Conpress Holding S.R.L pentru ”paza bunurilor din Constanța”, atribuit la data de 14.11.2008, valoarea acestuia fiind de 4,7 milioane lei; un alt contract cu Conpress Holding S.R.L ce are ca obiect ”paza bunurilor din stațiunea Mamaia”, valoarea acestuia fiind de 8,7 milioane lei; un contract încheiat la data de 25.06.2008 cu Soti Cable Neptun ce are ca obiect ”organizarea spectacolelor artistice din perioada sezonului estival”; un contract încheiat cu Soti Cable Neptun ce are ca obiect ”prezentarea spectacolelor organizate cu ocazia zilei Constanței”, valoare acestuia fiind de 630.000 lei, un contract încheiat la data de 01.09.2011 cu societatea comercială Conpress Holding S.R.L, ce are ca obiect „asigurarea serviciilor de pază”; un contract încheiat cu societatea comercială Conpress Holding S.R.L ce are ca obiect ”paza și protecția primăriei”, încheiat pentru perioada 15.02.2009-15.02.2012 contra sumei de 624.960 lei. Majoritatea contractelor sunt cu posibilitatea de prelungire.

Potrivit informațiilor existente în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului, Radu Ștefan Mazăre și Strutinsky Sorin Gabriel au fost identificați ca fiind asociați persoane fizice sau prin intermediul persoanelor juridice din care fac parte în următoarele societăți comerciale:

1. S. C ALLIANCE QWEST COMPANY S.A,  obiect de activitate – închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Radu Mazăre deține 7,83% din acțiuni,  iar prin PJ S.C KLD SERVICES S.R.L, unde    STRUTINSKY SORIN GABRIEL  detine 99% ,  are 7,84 % ; 

2.   S.C COMTEX S.A obiect de activitate – comerț cu amănuntul al textilelor, în magazine specializate.  Radu Ștefan Mazăre 8,3 %, iar Strutinsky, prin PJ S.C KLD SERVICES S.R.L, 8,3 % ;

3.   S.C CONPRESS GROUP S.R.L , obiect de activitate – comerț cu ridicata nespecializat; Radu Ștefan Mazăre are  24 %;  STRUTINSKY SORIN GABRIEL are  24 %

4.   S.C EUROSANTIS COM IMVEST SA , obiect deactivitate – închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate;  RADU ȘTEFAN MAZĂRE  are 7,83 %, iar Strutinsky, prin  PJ S.C KLD SERVICES S.R.L  are 7,84 % 

5.    S.C IDEEA CONTRAST S.R.L; obiect de activitate – comerț cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc; RADU ȘTEFAN MAZĂRE  are 33 % ; STRUTINSKY SORIN GABRIEL  are 33 %  

6.   S.C SIGMA TRADING S.R.L. obiect de activitate– închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate; RADU ȘTEFAN MAZĂRE are 15, 33 %,    STRUTINSKY SORIN GABRIEL are  15, 33 %

7.   S.C SILK ESTATE S.A ; obiect de activitate – închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate;  STRUTINSKY, prin PJ S.C KLD SERVICES S.R.L, are  7,84 % , iar  RADU ȘTEFAN MAZĂRE  are 7,83%

8.   S.C  XENOTI S.R.L; activitate principală – hoteluri și alte facilități de cazare similare; STRUTINSKY SORIN GABRIEL asociat este cu 25 %  și administrator; RADU ȘTEFAN MAZĂRE  are 25 %

Sediul social principal al S.C  XENOTI S.R.L este în  MAMAIA, municipiul Constanța, Complexul FLORA, iar activitățile autorizate la sediu sunt de restaurante , hoteluri și alte facilități de cazare.  Profitul în exercițiul financiar 2013 existent în extrasul emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului este de 1.010.602 ron.

sursa evz.ro

UPDATE 4 - 15.13

Cunoscutul om de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, partener de afaceri al primarului Radu Mazăre şi al şefului CJC Nicusor Daniel Constantinescu, perceput chiar drept „emineneţa cenuşie“, Sorin Gabriel Strutinsky este implicat în peste 30 de firme, în unele apărând alături de cei doi vechi prieteni.
Despre firmele în care acesta este implicat puteţi citi mai multe detalii aici.


UPDATE 5 - 19.05

Şeful CJC a convocat o parte a mass-media constănţene pentru a face declaraţii şi a-i lua apărarea prietenului său, Sorin Gabriel Strutinsky. În acest context Constantinescu a declarat că: „Reţinerea lui Strutinsky este o lovitură dată mie, lui Radu Mazăre, cetăţenilor judeţului Constanţa care m-au votat“. „Trebuie să intrîm în normalitate, să nu se mai facă Justitţie televizată  şi să funcţioneze prezumţia de nevinovăţie“, a mai spus preşedintele CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu în contextul conferinţei de presă.
Mai multe despre acest subiect puteţi citi aici


UPDATE 6 - 19.20

Omul de afaceri Sorin Strutinsky a fost reţinut pentru 24 de ore de DNA.

La ieşirea din sediul DNA, avocatul omului de afaceri a declarat: “„Mandatul de reținere expiră mâine (n.r. joi) la ora 18:30. Ancheta este într-o fază incipientă și nu pot să dau mai multe detalii vizavi de aspectele cauzei. Este vorba despre săvârșirea mai multor infracțiuni. Mâine discutăm în cadrul propunerii de arestare atât argumentele DNA cât și cele în apărarea domnului Strutinsky. Mai sunt, într-adevăr, și alte mijloace de probe existente la dosar.

Domnul Mazăre nu are niciun fel de calitate în acest dosar, este un număr de dosar diferit și n-are legătură cu dosarul în care este cercetat Mazăre.
Doar domnul Strutinsky are calitatea de inculpat în acest dosar, nicio altă persoană nu este acuzată. Nu este vorba despre oferire nici unei sume de bani, sau luare de mită, este vorba despre un denunțător care are și calitatea de martor. Nu există în niciun caz vreo chestiune legată de mită, cu atât mai mult cu cât domnul Strutinsky nu are vreo calitate publică.
 
 
 Este vorba despre trafic de influență, atât vă pot spune deocamdată”.

UPDATE 7, ora 19.40

DNA a remis un comunicat oficial referitor la reţinerea şi infracţiunile pentur care este cercetat Sorin Strutinsky.

Citeşte şi Oficial DNA depre reţinerea apropiatului lui Mazăre, Sorin Strutinsky

 Ştire în curs de actualizare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • MEREUTA VALERIU 04 Feb, 2015 18:12 Sunt director la TV Neptun si dacă m-ar aresta procurorii DNA si pe mine as putea sa le dau foarte multe informații despre activitatea TV Neptun si despre "contractele" cu primăria si CJ. Așa ca aștept poliția :))).