Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:28 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Utimul termen în dosarul "Referendumul"

ro

08 Apr, 2016 07:39 1413 Marime text
 
Înalta Curte de Casație și Justiție are programat astăzi ultimul termen în dosarul „Referendumul", în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanță la un an închisoare cu suspendare.
 
La acest ultim termen, procurorul de ședință și avocații vor ține pledoariile finale, urmate de ultimul cuvânt al inculpaților.
 
Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.
 
Potrivit DNA, demersul lui Liviu Dragnea a fost susținut de 74 de persoane, președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt, în sarcina cărora s-a reținut falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii