Vehiculul spaţial ar urma să ducă astronauţi pe Marte Încep testele NASA la Capsula Orion
Vehiculul spaţial ar urma să ducă astronauţi pe Marte: Încep testele NASA la Capsula Orion
14 Sep, 2014 20:35
ZIUA de Constanta
1748
Marime text



Capsula Orion va fi lansată fără echipaj uman într-o misiune de testare, la 4 decembrie, de la Cape Canaveral. Vehiculul spațial, aflat de 3 ani în fază de construcție, va ajunge pe orbită cu ajutorul unei rachete portante Delta 4, construită de United Launch Alliance, un joint venture al giganților Lockheed Martin Corp și Boeing Co, conform Agerpres.
În luna decembrie capsula Orion va porni în spațiu până la distanța de 5.800 de kilometri de Pământ, distanță de 14 ori mai mare decât cea pe care se află Stația Spațială Internațională (ISS). La reintrarea în atmosferă capsula va avea viteza de 32.000 de km/h. La această viteză, sistemul de protecție termică al capsulei va atinge temperaturi de peste 2.200 de grade Celsius, NASA dorind să testeze dacă acest scut termic îi poate proteja pe astronauți.
O primă misiune test cu echipaj uman este programată pentru anul 2021. NASA intenționează ca în cadrul acestei misiuni să trimită un echipaj până la un asteroid ce va fi relocat pe o orbită înaltă deasupra Lunii. Scopul ultim al NASA este de a trimite un echipaj de patru astronauți pe Marte.
Proiectul de construcție a capsulei Orion, care înlocuiește navetele din flotila spațială a NASA retrase din uz, a început acum mai bine de 10 ani, în cadrul programului Constellation. Costurile proiectării și construcției capsulei Orion au depășit 9 miliarde de dolari.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii