Victor Ponta reacționează la avertismentul MAE rus
Victor Ponta reacționează la avertismentul MAE rus
02 Apr, 2015 21:42
ZIUA de Constanta
1316
Marime text



„Un răspuns fff clar - DA, suntem conștienți că deciziile noastre sunt cele mai bune penttu România și partenerii noștri!!”, a scris premierul pe Twitter.
România trebuie să fie conştientă de „responsabilitatea" şi de „consecinţele" suplimentării efectivelor NATO pe teritoriul său, avertizează Ministerul rus de Externe, catalogând drept „periculoase" acţiunile Alianţei Nord-Atlantice.
„Consolidarea forţelor NATO în Europa de Est este un pas fără precedent, care încalcă toate acordurile existente", a declarat Aleksander Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus Externe, potrivit agenţiei TASS.
Guvernul României a aprobat, astăzi, un proiect de lege privind staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni şi tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, premierul Victor Ponta spunând că este vorba de personalul şi armamentul pentru comandamentele NATO pe care le va găzdui România.
Proiectul modifică Legea 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a arătat că proiectul are nevoie şi de avizul CSAT. „Este pentru comandamente şi pentru prepoziţionarea de materiale ale NATO. Trebuie să obţinem şi avizul CSAT", a arătat Duşa.
Sursa: romanialibera.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii