Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:31 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vosganian scapă de urmărirea penală A plâns şi s-a rugat înainte de vot

ro

12 Feb, 2015 13:55 1237 Marime text
Senatorul PNL Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, a susţinut, astăzi, în plenul Senatului o nouă pledoarie în apărarea sa, înainte să se dea votul pentru urmărirea sa penală în dosarul Gazelor, încheindu-şi în lacrimi discursul, informează ziare.com.

Ulterior, el s-a aşezat în banca, unde a citit dintr-o cărticică cu acatiste, fiind îmbărbătat de mai mulţi colegi care au venit să discute cu el. Senatorul Ilie Nastase (PC) l-a mângâiat pe cap.

Spre deosebire de alţi parlamentari pentru care DNA a cerut aviz de urmărire penală sau arestare preventivă şi care s-au abţinut, Varujan Vosganian a votat în propriul sau caz. Votul a fost secret, cu bile.

Colegii senatori au fost impresionaţi, iar conform numărătorii, cererea DNA a fost respinsă prin vot.

Vosganian a susţinut o lungă pledoarie şi ieri, în faţa colegilor, afirmând că este nevinovat şi că procurorii nu au adus noi probe în dosarul său, după ce anterior Senatul votase împotriva urmăririi sale penale.


Sursa: ziare.com
Sursa foto: rnews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii