Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:00 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vremea în Dobrogea până pe 7 august Temperaturi de 30 de grade!

ro

31 Jul, 2016 07:58 3060 Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 25 iulie – 07 august 2016. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia.
 
 
În Dobrogea vremea va fi călduroasă pe tot parcursul celor două săptămâni. Astfel, în primele doua zile temperaturile maxime vor fi, în medie, de 30 de grade în primele doua zile, apoi vor marca o creștere și vor ajunge la valori de 32...33 de grade, în perioada 28 iulie - 1 august. Ulterior regimul termic va scadea ușor, iar valorile diurne vor reveni la o medie de 30 de grade spre finalul intervalului. Temperaturile minime se vor menține la valori medii de 20...22 de grade pe toata durata intervalului de prognoza. Regimul pluviometric va fi în general deficitar și doar cu totul izolat și trecator vor fi condiții pentru ploi slabe cantitativ.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii