Biciclete și momentul potrivit
Biciclete și momentul potrivit
27 May, 2017 09:17
ZIUA de Constanta
3594
Marime text
Am avut o săptămână eficientă și suprinzător de organizată, plină de mici reușite și revelații. După alte câteva săptămâni în care lucrurile s-au tot dezintegrat și au fost răscolite fel și fel de energii dificile, a venit această săptămână din apropierea lunii noi de pe 25 mai, în care totul s-a structurat și s-a echilibrat.
Am fost martora (pentru a suta sau mia oară) a evoluției sinusoidale: de sus în jos și de jos în sus, exact evoluția în valuri, a vieții și energiei pe Pământ.
Am reușit să mă acordez la energia primăverii, a soarelui și Naturii care renaște și am stat mai mult în aer liber, făcând activități ce i-au priit corpului meu fizic.
Am ieșit la plimbare cu bicicleta, aproape zilnic și am avut beneficii multiple.
Am antrenat corpul fizic, am respirat aer proaspăt, pe malul mării și am învățat lecții foarte utille.
Anul trecut am avut niște biciclete mai vechi, destul de funcționale dar de un model depășit. Fără schimbătoare de viteză, cu un scârțâit deranjant la fiecare frână și destul de incomode la șa. Le aveam de mai mulți ani și nu ne înduram să ne luăm altele noi, pentru că mergeau.
Dar fiindcă erau incomode, nu le prea foloseam des.
De câte ori primeam propunerea să ieșim la plimbare cu bicicleta, îmi aminteam de șaua incomodă și de scârțâitul enervant și refuzam invitația.
Am observat că asta fac majoritatea oamenilor în viață și la fel fac și eu.
Trăiesc într-o stare de lucruri care nu le face bine, dar nici foarte rău. Este incomodă, scârțâie, dar încă merge.
Este o inerție și obișnuință cu disconfortul și nu inițiază schimbarea, din comoditate, din lipsă de energie și de susținere socială (”toată lumea face asta, de ce să schimbi?”).
Sunt atât de obișnită cu alimentele care îmi creează disconfort după ce mănânc, încât, pentru ora de plăcere din timpul consumului, îndur 3-4 zile de disconfort (dureri intestinale, dureri de cap, lipsă de energie, somnolență, erupții pe față, tulburarea vederii la distanță și mai ales, stare de melancolie, tristețe și uneori depresie).
Ani de zile, m-a deranjat faptul că bicicleta veche nu îmi încuraja ieșitul la plimbare mai frecvent.
Dar nici nu mi-am luat bicicletă nouă, sub diferite pretexte: nu am timp, nu am energie, îmi trebuie banii pentru alte priorități, este prea greu, este prea departe magazinul etc etc.
Anul trecut, am găsit putere, energie, motivație și susținere financiară și ne-am luat două biciclete noi și moderne de la Decathlon.
După ce am trecut de șocul financiar și am făcut o primă plimbare cu noile biciclete, am realizat ce înseamnă confort, plăcere și dependență de ciclism.
Realmente ne-am simțit BINE, un bine susținut și de o nouă pistă de biciclete disponibilă în zona în care locuim și de vremea frumoasă de afară.
Am ieșit iar și iar cu bicicleta cea nouă, într-o nevoie de a simți din ce în ce mai mult noua stare resimțită de la prima plimbare.
Ne-a părut rău când a venit toamna cu ploi și am întrerupt experiența magnifică cu bicicleta și ne-am promis ca odată cu venirea vremii bune, să o reluăm.
Ceea ce am și făcut în acestă primăvară, de câte ori a fost posibil.
Așadar, schimbarea nu a fost ușoară.
Dar după ce am realizat-o și am înlocuit un produs vechi și incomod, cu unul modern și foarte comod și plăcut la folosit – calitatea experienței a fost extraordinară.
Am putut să evoluăm, să facem ceva util pentru corpul fizic, pentru că am schimbat instrumentul folosit.
Calitatea cere calitate.
În același timp, schimbarea s-a produs LA MOMENTUL POTRIVIT, exact când au fost disponibile pistele de bicicletă, iar eu mă aflam în plin proces de detoxifiere, în care mișcarea fizică era absolut necesară.
Și nu orice fel de mișcare fizică, ci mișcarea fizică în aer liber.
Ne-am bucurat la maxim de zilele frumoase din luna mai, am încercat să folosim fiecare zi pentru exercițiul nostru de pedalare pe malul mării.
Deși a fost vânt aproape zilnic, am folosit gecile de vânt, am pedalat mai încet și tot am profitat de bicicletele noastre bune, pentru a ne exersa mișcarea zilnică.
În urmă cu o zi, după ce mi-am făcut câteva exerciții de întindere, m-am îndreptat spre biciclete, ambele parcate una lângă alta.
Una dintre ele este varianta XL, pentru că partenerul meu are nevoie de un cadru mai înalt la bicicietă, iar cealaltă varianta L, pentru mine.
Când sunt puse una lângă alta, nu se observă (la prima vedere grăbită) o diferență prea mare.
Așa că m-am suit pe prima bicicletă de lângă mine și am constatat că nu ajung cu picioarele jos și realmente mi-am pierdut echilibrul (mintea mea nu prea era focalizată și am făcut totul automat).
Partenerul meu, care a văzut că nu eram prezentă și a observat ce făceam, a mustăcit și m-a lăsat să trec complet prin experiență.
Nici măcar nu s-a sinchisit să mă ajute să-mi recapăt echilibrul.
Am evitat o cădere printr-o reacție foarte rapidă, numai eu știu cum mi-a reușit!
Așa am învățat direct, în corpul meu, că bicicleta respectivă NU ERA POTRIVITĂ pentru mine, că era prea înaltă pentru mine!
O altă lecție minunată pe care mi-au dat-o bicicletele.
Să SIMT DIRECT când bicicleta nu este potrivită pentru mine, când este PREA MARE pentru mine,
Când dieta pe care o țin, sau programul de detoxifiere în care mă aflu, sau activitatea pe care o realizez este PREA MULT PENTRU MINE, mă dezechilibrez și pot să cad.
Când orice din ceea ce fac este PREA MULT pentru mine, în acel moment, corpul simte imediat, și apare senzația de dezechilibru și uneori, chiar căderea.
Este o experiență de care am nevoie în mod DIRECT.
Degeaba mi-ar fi spus cineva sau aș fi citit undeva.
Până nu am pățit-o DIRECT CU CORPUL MEU și n-am trăit-o în mod nemijlocit, SIMȚIND cum mi-am pierdut echilibrul pentru că bicicleta a fost prea înaltă, nu cred că aș fi reușit să fi învățat ceva realmente.
De acum înainte, voi fi foarte atentă la bicicleta pe care mă voi urca.
Am identificat detaliile care le diferențiază și voi fi atentă la ele, în orice moment.
Bicicletele m-au învățat să fiu ATENTĂ LA DETALII.
Efectiv, micile detalii sunt cele care fac diferența între un produs de o calitate inferioară și unul de o calitate superioară.
DETALIILE fac diferența între EȘEC și SUCCES.
Am înțeles datorită lecțiile învățate de la biciclete de ce am eșuat în mai multe demersuri întreprinse până acum.
1) Pentru că de multe ori m-am agățat de tehnici și proceduri învechite, care ”scârțâiau” și erau incofrotabile, doar să nu trec prin disconfortul și cheltuiala schimbării. Și pentru că mi-era teamă de schimbare și nu eram dispusă să-mi asum riscuri. Am preferat să folosesc instrumente vechi, dar testate și încă funcționale, decât să încerc un instrument nou, calitativ mai bun, dar pe care nu-l testasem și trebuia să-mi asum un risc și o cheltuială financiară, de energie și de timp să-l procur.
2) Pentru că am făcut lucruri și proceduri mai dificile decât puteam să duc în acel moment, considerând că reușesc. Fără să calculez că ”am mușcat mai mult decât puteam înghiți”, m-am trezit de multe ori suprasolicitată, epuizată și agravată în diferitele etape ale vieții mele.
Când mi-am pierdut echilibrul, nu a însemnat că nu știu să merg pe bicicletă.
NU! Ci a însemnat că m-am suit pe bicicleta nepotrivită structurii mele corporale, posibilităților și cunoașterii mele din acel moment.
M-am suit de multe ori pe biciclete mai mari decât puteam eu folosi.
Așa că mi-am pierdut de multe ori echilibrul, în diferite momente ale vieții.
Atât personal, cât și profesional – a trebuit să învăț să folosesc biciclete adaptate la posibilitățile mele fizice, emoționale și mentale.
Da, a trebuit de multe ori să folosesc biciclete cu rotițe ajutătoare!
Și mi-a fost rușine că a trebuit să o fac – dar acum realizez că fiecare proces de învățare trece prin etapele sale naturale.
Și că ”rușinea”, vinovăția, frustrarea sau alte emoții de vibrații joase sunt doar automatisme rămase din copilărie, când adulții din jurul meu mă copleșeau cu așteptările lor (dorind ca eu să reușesc acolo unde ei au eșuat).
Când m-am detașat de așteptările celor din jur și am reușit să-mi contactez propriile așteptări – am descoperit că primesc lecții de la tot și toate din jurul meu. inclusiv de la biciclete.
Am aflat cum pot stăpâni biciclete performante și cum pot armoniza corpul meu cu bicicleta potrivită structurii mele, astfel încât plimbarea cu bicicleta să devină ceea ce este menită să fie: o relaxare și o delectare de timp liber.
Mi-a luat ani de zile să învăț această lecție – în toate domeniile vieții mele.
Da, sunt în învățăcel foarte încet, în multe privințe.
Dar am observat că aceasta este viteza mea interioară cu care înaintez prin lume și provocările ei.
Și este pentru prima oară când respect această viteză, onorez posibilitățile corpului meu fizic și ale energiei mele interioare și accept lecțiile care îmi vin de la toți și toate, cu o generozitate copleșitoare.
Am simțit că această săptămână a fost Momentul potrivit pentru această revelație uimitoare: a lecțiilor de viață ce pot veni prin orice și oricine din jurul meu.
Ghidajele sunt peste tot, îndrumările de la Univers sosesc în cele mai neașteptate feluri.
Și tot săptămână am bucuria să primesc de la tipografie și cartea ”Momentul potrivit”, care este o altă lecție pe care am primit-o în ultima perioadă de la Univers.
Am scris cartea colaborând la aspectul ei grafic cu un grup de artiști, ce au transformat textul într-un poem.
Realmente, încărcătura informațională a textului s-a împuternicit datorită graficii, pozelor și poeziilor haiku ce îl însoțesc.
Aproape că mi-au dat lacrimile când am văzut rezultatul final al prelucrării făcute de Ștefania, arhitecta – designer de carte, ce m-a ajutat enorm să realizăm cartea. Ștefania este o tânără talentată și sunt recunoscătoare că am putut să lucrez cu ea o carte de acest fel.
M-aș bucura ca toți cei care vor procura și parcurge cartea ”Momentul potrivit” să primească energia de bucurie și de acordare cu Universul pe care am simțit-o eu, când am văzut ce a rezultat din joaca noastră artistică.
Fotografiile Lilianei, poeziile haiku ale lui Ionel și grafica plus design-ul cărții propus de Ștefania au transformat complet textul pe care l-am realizat inițial. Din colaborarea talentelor noastre a apărut o carte cu efect de transformare a energiei cititorului.
O carte vindecătoare!
O carte-lecție despre puterea colaborării și a comuniunii de a schimba vibrația întregului.
A fost Momentul potrivit să scoatem o astfel de carte, pentru că am avut revelația cum orice și oricine ne poate ajuta în procesul de evoluție, atunci când permitem Universului să ne îndrume și să ne ghideze.
Am ascultat ghidările Universului, care m-au trimis către oamenii de care aveam nevoie și împreună, am realizat această carte-poem, această carte-transformațională pe care o oferim tuturor celor ce au nevoie de o susținere energetică în procesul lor de creștere.
Luna nouă în Gemeni de pe 25 mai a intensificat la maxim eficiența comunicării și am profitat de susținerea Universului pentru a împărtăși cu voi lecțiile extraordinare primite în ultima săptămână.
Vă doresc tuturor o perioadă cât mai echilibrată, să profitați fiecare dintre voi de structurările, revelațiile și lecțiile pe care le-ați primit (cu siguranță) în ultimele zile .
Și să permiteți lunii noi să vă ghideze către ”biciclete” mai performante și mai adaptate posibilităților voastre, indiferent de nivelul la care vă aflați.
Că aveți nevoie de susținere în viața personală sau cea profesională, la nivelul corpului fizic, al emoțiilor, sau cunoașterii, la nivel social sau financiar – vorbim despre același lucru: de o ”bicicletă” (sau de un instrument / tehnică / comportament sau obicei) nouă, modernă, comodă, eficientă și mai ales, potrivită configurației persoanei care o folosește.
Cu iubire, tuturor,
Sorina
http://www.centrulnatura.ro/biciclete-si-momentul-potrivit/
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii