Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:13 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Boala Alzheimer - simptome şi investigaţii

ro

08 Aug, 2014 00:00 1785 Marime text


Alzheimer, o boală degenerativă, caracterizată prin afectarea gândirii, a memoriei, dar şi a stării emoţionale, este extrem de gravă şi reprezintă forma cea mai întâlnită de demenţă la persoanele de vârsta a treia, dar poate apărea şi la persoanele mai tinere, aceste cazuri fiind însă foarte rare. De precizat este că evoluţia bolii este mult mai rapidă la tineri, decât în cazul persoanelor în vârstă.
De obicei, Alzheimer apare în jurul vârstei de 40 de ani şi evoluează în aproximativ cinci ani. Pierderea memoriei este asociată cu tulburări de comportament şi de personalitate, cu pierderea abilităţii de a gândi corect şi a capacităţii de a efectua activităţile zilnice.

Printre cele mai întâlnite simptome ale acestei boli se numără uitarea în totalitate a unor experienţe sau a unor evenimente recente, apariţia unor dificultăţi în îndeplinirea activităţilor, precum şi apariţia unei dezorientări temporale şi spaţiale. De asemenea, printre alte simptome se numără schimbarea personalităţii, plasarea unor obiecte în locuri neobişnuite, apariţia halucinaţiilor, dar şi agresiunea fizică sau verbală. Simptomele nu rămân aceleaşi pe toată durata bolii, ci variază odată cu progresul afecţiunii.

Boala Alzheimer se poate diagnostica în urma efectuării unor investigaţii, precum analize de sânge, tomografie computerizată, rezonanţă magnetică nucleară, tomografii cu emisie de pozitroni şi de fotoni şi investigaţii imagistice. Alzheimer nu se vindecă, dar calitatea vieţii persoanei care suferă de această boală poate fi îmbunătăţită.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii