Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:15 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Calciul – surse şi importanţă

ro

26 Aug, 2014 09:50 1360 Marime text
Calciul este unul dintre mineralele fundamentale pentru organism şi este esenţial pentru sănătatea oaselor. În plus, calciul intervine fundamental în procesul metabolic de reglare a nivelului de grăsimi din sânge, dar şi în toate procesele care controlează şi coordonează activitatea cardiacă. Calciul luptă împotriva cheagurilor de sânge, îmbunătăţeşte semnalele nervoase, contracţia şi relaxarea musculară, contribuie la eliminarea unor hormoni, dar şi la menţinerea unui puls şi a unei tensiuni normale. Doza zilnică recomandată de calciu pentru un adult este în jurul valorii de 1.000 de miligrame.
 
Cele mai bune surse de calciu sunt laptele şi produsele lactate. Dintre toate soiurile de peşte, somonul, sardinele şi macroul sunt ideale pentru cei care suferă de intoleranţă la lactoză. Calciul este principalul mineral conţinut de legumele cu frunze verzi, printre acestea numărându-se spanacul, varza, broccoli, salata verde şi frunzele de sfeclă şi de nap. Broccoli conţine calciu, vitaminele A şi C, fier, este bogat în fibre şi sărac în calorii şi, în plus, este un minunat antioxidant.
 
Fasolea albă şi neagră, mazărea, năutul, soia şi porumbul sunt şi ele surse importante de calciu. Seminţele de susan, de dovleac şi de floarea soarelui, migdalele şi nucile sunt alte surse importante de calciu. Portocalele nu sunt doar o sursă de vitamina C, ci şi o excelentă sursă de calciu, o portocală are aproximativ 200 de mg de calciu, iar un pahar de suc de portocale asigură 25% din necesarul zilnic. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii