Indicaţiile terapeutice ale sălcioarei

Sălcioara este un arbust cu frunze asemănătoare cu ale măslinului, care iese uşor în evidenţă, datorită mirosului îmbătător al florilor sale. În scop terapeutic, se utilizează ramurile tinere, mugurii, florile şi fructele. Sălcioara conţine mucilagii, rezine, acid benzoic, acid cinamic, compuşi polifenolici, flavone, vitamina C, acid benzoic, acid cinamic, compuşi polifenolici şi tanini. Fructele acestui  arbore sunt bogate în vitamine, flavone şi substanţe minerale.
 
Datorită proprietăţilor antitumorale şi cicatrizante, sucul obţinut din flori este folosit pentru tratarea febrei, iar uleiul de sălcioară, obţinut prin distilarea la abur a florilor, ajută sistemul circulator, căile urinare şi funcţiile hepatice. Uleiul de sălcioară este indicat în cazuri de hipertensiune, congestia ficatului, hepatită, ficat gras, tuse, difterie, dispepsie, fibrilaţii, stări de nervozitate, tahicardie, tulburări de somn, afecţiuni ale tractului urinar şi infecţii ale vezicii urinare. De asemenea, sălcioara este recomandată în tratarea bronşitei, răcelii şi amigdalitei. Cataplasmele cu frunze de sălcioară, tocate şi opărite, sunt eficiente în combaterea durerilor reumatice, a gutei, artritei, rănilor şi afecţiunilor dermatologige.