Miruţa, o plantă folosită în scop terapeutic

Miruţa, o plantă perenă, bienală, care creşte în diferite habitate în Europa, pe câmpii şi dealuri, în luminişuri de pădure, pe pajiştile întinse şi la poalele munţilor, conţine mucilagii şi nitrat de potasiu. În scop terapeutic, de la această plantă se folosesc frunzele şi rădăcina care conţin subsţante cu efecte calmante pentru tusea cronică şi afecţiunile respiratorii. 
 
Această plantă are proprietăţi emoliente, sudorifice, antiscorbutice, diaforetice, antibiotice, antigutoase, anticanceroase, antiinflamatorii, cicatrizante, expectorante, digestive şi diuretice, fiind recomandată împotriva guturaiului, bronşitei, iritaţiilor rinichilor şi retenţiei urinare. Pentru a uşura transpiraţia se foloseşte sub formă de infuzie sau decoct în bolile infecţioase, ca rujeola sau scarlatina. Această plantă este folosită şi în cazuri de hipohondrie şi melancolie, pentru calmarea ulcerelor duodenale şi stomacale.
 
Ceaiul de miruţă are efecte diuretice, expectorante şi astringente, ajută la calmarea tusei persistente, la eliminarea mucozităţi purulente şi la vindecarea iritaţiilor pielii. De asemenea, ceaiul de miruţă contribuie la purificarea sângelui şi la eliminarea toxinelor din organism. Din rădăcină şi frunze se prepară un unguent emolient care vindecă tăieturile, rănile, vânătăile, fiind indicat pentru pielea uscată sau cu pete roşii, dar şi în tratamentul flebitei.