Sănătate Vitiligo - cauze şi remedii
Sănătate: Vitiligo - cauze şi remedii
01 Jul, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3897
Marime text
Vitiligo, o boală cronică determinată de distrugerea totală sau parţială a celulelor care produc pigmentul pielii (melanina), afectează aproximativ 2% din populaţie. Nu este contagioasă şi nu prezintă riscuri, însă are un puternic impact psihologic asupra persoanei afectate.
Vitiligo se manifestă prin apariţia unor zone depigmentate, circumscrise la nivelul pielii şi al mucoaselor, locurile afectate cel mai frecvent fiind faţa, mâinile şi gâtul. Nu se cunoaşte vârsta la care poate debuta această boală, însă apariţia ei este asociată cu o serie de afecţiuni autoimune, cum ar fi anemia pernicioasă, alopecia, lupusul eritematos, diabetul zaharat sau psoriazisul. O altă cauză a apariţiei acestei boli este stresul.
Tratamentul medicamentos este îndelungat şi, de cele mai multe ori, ineficient, repigmentarea completă fiind rareori posibilă. În cele mai multe cazuri, nu se obţin rezultate pozitive, alternativa cea mai la îndemână fiind ascunderea zonelor afectate cu produse de machiaj sau autobronzante. În cazul în care acestea depăşesc 50% din suprafaţa cutanată, este recomandată depigmentarea pielii. Decolorarea va fi permanentă şi, înainte de realizarea ei, se recomandă consilierea psihologică a pacienţilor.
Studii recente au arătat că pierderea melanocitelor poate fi cauzată de o scădere la nivel circulator în zonele cutanate ale hormonului natural alfa-melanocortin. Pentru a compensa lipsa acestui hormon, a fost creată varianta sintetică a acestuia, şi anume peptina afamelanotide, care, implantată în organism, repigmentează pielea.
Un tratament naturist care ar remedia această problemă este soluţia obţinută din 20 ml oţet de Mizil şi puţin bicarbonat. Aceste ingrediente se amestecă şi se lasă zece minute, după care se tamponează zonele afectate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii