Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, mesaj în atenţia pacienţilor

27 Jan, 2017 19:49
ZIUA de Constanta
3934
Marime text
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța informează pacienții că mâine, 28 ianuarie, Ambulatoriul de Specialitate (Policlinica nr.1) are program normal de lucru.
„Măsura a fost luată pentru recuperarea zilei de luni, 23 ianuarie, când potrivit prevederilor art. 139, alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, dar și deciziei Executivului, 23 ianuarie 2017 a fost declarata zi liberă pentru salariații din sectorul public”, a transmis, pe Facebook, conducerea SCJU.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii