Ştiaţi că...? Bobby Fischer, campion mondial de şah...
Ştiaţi că...?: Bobby Fischer, campion mondial de şah...
09 Mar, 2015 13:57
ZIUA de Constanta
2590
Marime text
Jucătorul de şah Bobby Fischer s-a născut pe 9 martie 1943, în Chicago, Illinois. Mama sa, Regina Wender, potrivit Wikipedia, era o poloneză evreică devenită cetățean american, iar tatăl său, conform certificatului de naștere, era Hans-Gerhardt Fischer, un bio-fizician german.
Bobby Fischer a jucat şah de la vârsta de şase ani, iar la 15 ani, la interzonalul de la Portorož, se clasa pe locurile V şi VI, devenind astfel cel mai tânăr maestru de şah. Atunci a decis să devină un jucător profesionist.
Încă de la început a declarat că va deveni repede campion mondial şi se va retrage imediat, căci nimic după aceea nu va mai avea sens. Meciul său cu Spasski, în care a fost declarat câştigător, a fost supranumit „Meciul secolului". În 1992, a jucat meciul „revanșei secolului”, împotriva lui Spasski, în Iugoslavia aflată sub embargo NATO. Înaintea meciului a fost filmat scuipând pe ordinul SUA care îi interzicea să joace. Ca urmare, a fost declarat persoană non-grata pe teritoriul SUA şi, se spune, a intrat în urmărirea Interpolului.
La mijlocul lunii ianuarie a anului 2008, starea de sănătate a lui Bobby Fischer s-a agravat brusc, iar în ziua de 17 ianuarie, a murit în apartamentul său din Reykjavik.
Sursa foto: life.time.com

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii