Celebru actor de Oscar la ceas aniversar
Celebru actor de Oscar la ceas aniversar
25 Apr, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
4434
Marime text



Al pacino a participat la preselecţia pentru un rol în Nașul (The Godfather) regizat de Francis Ford Coppola şi a avut un succes imens, iar toată lumea a admirat rolul lui Al Pacino, care a fost chiar nominalizat la Oscar pentru "cel mai bun actor în rol secundar".
Anii '90 au fost, probabil, cei mai prolifici pentru Al Pacino, care obține, în sfârșit, Oscarul pentru cel mai bun actor cu fimul Scent Of A Woman, în 1992. Conform Wikipedia, Godfather Part 3, Dick Tracy și Glengarry Glen Ross sunt numai câteva din succesele lui Pacino de la începutul anilor '90. În ultima parte a acestui deceniu, au urmat Carlito's Way, Heat, City Hall, The Insider și Donnie Brasco.
Al Pacino a fost toată viața burlac. Totuși a avut relații de lungă durată, cum ar fi cea cu actrița Diane Keaton.
Pe lângă premiul Oscar obţinut în 1993 pentru cel mai bun actor în rol principal cu rolul din Scent Of A Woman, Al Pacino a mai avut alte şapte nominalizări la prestigiosul premiu.
Sursa foto: Facebook/Al Pacino
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii