Ştiaţi că...? Se împlinesc 129 de ani de la naşterea poetului George Topîrceanu
Ştiaţi că...?: Se împlinesc 129 de ani de la naşterea poetului George Topîrceanu
20 Mar, 2015 11:02
ZIUA de Constanta
1637
Marime text
George Topîrceanu s-a născut la Bucureşti, pe 20 martie 1886. A fost poet, prozator, memorialist şi publicist, membru corespondent al Academiei Române din 1936.
Potrivit Wikipedia, după ce a terminat liceul, Topîrceanu a fost funcționar la Casa Bisericii, apoi, profesor suplinitor. În paralel, se s-a înscris la Facultatea de Drept (1906), pe care o părăseşte pentru cea de Litere, fără a termina studiile.
A debutat încă din liceu, la 19 ani, când a publicat primele sale încercări literare, sub pseudonimul „G. Top”, la revista umoristică Belgia Orientului. În 1916, a debutat editorial cu volumele „Balade vesele” și „Parodii originale”. Volumele „Balade vesele și triste”, „Migdale amare”, „Scrisori fără adresă” s-au bucurat de mare succes.
În decursul carierei, Topîrceanu a colaborat cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu.
În 1912, se căsătorește cu învățătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un băiat, Gheorghe, însă căsnicia lor nu a durat. Ulterior, se înfiripă o poveste de dragoste discretă între Topîrceanu şi poeta Otilia Cazimir.
Deși era bolnav de cancer la ficat, ca un ultim efort creator, întemeiază, împreună cu Sadoveanu și Grigore T. Popa, revista „Însemnări ieșene”.
George Topîrceanu s-a stins din viaţă pe 7 mai 1937, în casa lui Demostene Botez, la Iași.
Sursa foto: Wikipedia.org
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii