Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:41 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Dispărut în misiune, Antoine de Saint-Exupéry...

ro

31 Jul, 2014 16:02 3033 Marime text
În urmă cu 70 de ani, pe 31 iulie, Antoine de Saint-Exupéry, figură marcantă a culturii moderne şi autorul uneia dintre cele mai cunoscute şi răspândite cărţi din lume, „Micul Prinţ”, s-a stins din viaţă.
 
În anul 1944, Antoine, fost erou de război şi pionier al aviaţiei, Antoine a efectuat un zbor de recunoaştere, decolând de la baza aeriană din Borgo, Corsica, spre regiunea Grenoble din sudul Franţei. Avionul său a fost declarat dispărut, speculându-se că a fost doborât de către un avion german sau că a avut un accident de zbor. Nici până în prezent nu se cunosc circumstanţele în care s-a petrecut trecerea în nefiinţă a lui Antoine de Saint-Exupéry.
 
Născut pe data de 29 iunie, în Lyon, într-o familie aristocrată, Antoine, în decursul vieţii, a fost romancier, eseist şi reporter francez. S-a remarcat în literatură datorită poveştirii „Micul Prinţ”, „Le Petit Prince”, publicată în anul 1943, care, ulterior, a devenit una dintre cele mai răspândite cărţi, fiind tradusă în numeroase limbi. În primele sale romane, „Curierul de Sud” şi „Zbor de noapte”, descrie experienţa ca aviator, în timp ce operele următoare reflectă filosofia sa de viaţă. 
 
Sursa foto: wikinoticia.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii