Ştiaţi că...? Elvis Presley ar fi împlinit, astăzi, 80 de ani (video)
Ştiaţi că...?: Elvis Presley ar fi împlinit, astăzi, 80 de ani (video)
08 Jan, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3647
Marime text
Cel care urma să devină „Regele Rock ‘n’ Roll-ului, Elvis Presley s-a născut într-un orăşel din Mississippi, pe 8 ianuarie 1935. În acea zi de iarnă, mama sa a adus pe lume gemeni, însă fratele lui nu a supravieţuit, Elvis devenind singurul copil al familiei.
Începutul carierei şi primul milion de dolari
Potrivit Wikipedia, Elvis a cântat în corul bisericii când era mic, iar la vârsta de zece ani, a participat la un concurs de talente din Mississippi, unde a interpretat melodia „Old Shep”.
În 1948, familia Presley s-a mutat la Memphis, iar Elvis începea colaborarea cu Sun Records, moment considerat a fi egal cu naşterea rock & roll-ului. Această colaborare a schimbat pentru totdeauna atât muzica, cât şi cultura pop. La înregistrările din studioul Sun Records din Memphis, Elvis a inventat look-ul şi sound-ul rock & roll-ului, primul single înregistrat fiind „That’s all right”.
La sfârşitul anului 1955, sărbătorea primul milion de dolari. Discurile sale se situează, unele după altele, pe primul loc în topuri. Dintre melodiile artistului amintim: „Always on My Mind”, „My Way”, „Suspicious Minds”, „Love Me Tender”, „Viva Las Vegas”.
Confruntarea cu probleme de sănătate şi decesul
De-a lungul carierei, Elvis s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. În ultimii ani din viaţă, stresul turneelor şi lipsa odihnei şi-au spus cuvântul, artistul fiind spitalizat de mai multe ori.
Pe 26 iunie 1977, a susţinut ultimul concert din carieră, la Market Square Arena, numărându-se printre cele mai bune spectacole ale sale.
Pe data de 17 august 1977, urma să înceapă un nou turneu, dar cu o zi înainte, în Graceland, s-a stins din viaţă, în urma unui infarct miocardic. Elvis a fost găsit în baie de către logodnica sa, Ginger Alden. Decesul a fost anunţat oficial la spitalul Baptist Memorial.
Pe data de 17 august 1977, urma să înceapă un nou turneu, dar cu o zi înainte, în Graceland, s-a stins din viaţă, în urma unui infarct miocardic. Elvis a fost găsit în baie de către logodnica sa, Ginger Alden. Decesul a fost anunţat oficial la spitalul Baptist Memorial.
În întreaga lume, vestea morţii s-a răspândit cu rapiditate, iar sute de mii de fani, dar şi celebrităţi au venit la Graceland.
Elvis Presley a avut o carieră impresionantă, printre realizările sale numărându-se 14 nominalizări la premiile Grammy, 64 de albume, 149 de single-uri, 31 de filme, două documentare şi mii de concerte. O lume întreagă încă ascultă melodiile artistului.
Sursa foto: www.mirror.co.uk
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii