Ştiaţi că...? Într-o zi de 25 noiembrie, Alfred Nobel patenta dinamita
Ştiaţi că...?: Într-o zi de 25 noiembrie, Alfred Nobel patenta dinamita
25 Nov, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3029
Marime text

La trei ani de la tragicul eveniment, pe 25 noiembrie 1867, Nobel îşi brevetează invenţia sub denumirea de dinamită, ce provine din grecescul "dynamis", tradus prin "putere". Primele demonstraţii au avut loc în mina Redhill din Surrey şi au depăşit orice aşteptări. Dinamita, mai uşor de transportat decât nitroglicerina pură, cu o putere de explozie considerabilă, a fost folosită în industria minieră, la construirea drumurilor şi tunelelor prin munţi. Deoarece reducea costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, dinamita l-a transformat pe Nobel într-un om bogat. Potrivit declaraţiilor sale, când a descoperit dinamita, cercetătorul nu s-a gândit că va fi folosită şi în scopuri militare.
În anul 1895, în cadrul Clubului Suedezo-Norvegian din Paris, Alfred Nobel anunţa crearea premiului care îi va purta numele. Inventatorul a luat decizia de a transforma veniturile sale într-un fond de lichidităţi, din care, anual, să fie răsplătite marile realizări în ştiinţă.
Sursa foto: Wikipedia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii