Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:00 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Pe 12 septembrie, Bătălia de la Maraton....

ro

12 Sep, 2014 13:57 3564 Marime text
Pe 12 septembrie, în anul 490 î.Hr., Bătălia de la Maraton lua sfârşit cu victoria grecilor asupra perşilor, reprezentând un episod hotărâtor din cadrul Războaielor medice. Deşi războaiele dintre greci şi perşi au continuat, bătălia de la Maraton a demontat mitul invincibilităţii persane.
Potrivit Wikipedia, în prima fază a bătăliei, perşii au înaintat în partea centrală a frontului, dar presiunea exercitată de rândurile compacte ale grecilor a fost prea puternică pentru perşi. La finalul bătăliei, şi-au pierdut viaţa 6.400 de perşi şi au fost arse de către greci şapte corăbii. Bătălia de la Maraton a marcat sfârşitul primei invazii a perşilor în Grecia, aceştia retrăgându-se în Asia.
Potrivit unei legende, Fidipide, un mesager, a alergat 42 de kilometri de la câmpul de luptă de la Maraton până la Atena pentru a anunţa victoria asupra perşilor. În momentul în care a ajuns, a strigat „Nenikikamen”, tradus prin „am învins”, după care a murit pe loc.
 
Sursa foto: Wikipedia (Câmpia de la Maraton, în prezent)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii