Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:43 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Pe 28 iunie, s-a stins din viaţă Ştefan Luchian, unul dintre cei mai cunoscuţi şi talentaţi pictori români

ro

28 Jun, 2014 00:00 4253 Marime text
„În sfârşit, am şi eu un succesor!“, afirma Nicolae Grigorescu despre pictorul Ştefan Luchian, încă din timpul perioadei sale de formare.

Născut la Ştefăneşti, un sat din judeţul Botoşani, Ştefan Luchian s-a stins din viaţă la vârsta de 48 de ani, la Bucureşti, departe de Moldova copilăriei sale. Înainte să împlinească 31 de ani, semnele unei maladii cumplite îşi fac simţite prezenţa, boală care, treptat, l-a condus spre paralizie.
Când mâinile au refuzat să-l mai ajute şi paralizia i-a ajuns la degete, Luchian a continuat să picteze cu penelul legat de braţ. „I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei. (...) Rezonanţele nebănuit de adânci ale unui suflet încă viu m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi - într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase - am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile“, mărturisea pictorul român Nicolae Tonitza, despre acea perioadă.
În ultimii ani din viaţă, Ştefan Luchian şi-a concentrat toată energia creatoare către natură şi flori, în acest sens, amintim opera „Anemone“, o adevărată capodoperă.

Astăzi, se împlinesc 98 de ani de la moartea pictorului Ştefan Luchian

Ştefan Luchian, principalul iniţiator al „Expoziţiei artiştilor independenţi”, nu a respectat dorinţa mamei sale de a se înscrie la o şcoală militară şi a ales să-şi îndeplinească visul de a deveni pictor, declarat încă din copilărie. În acest sens, la Bucureşti, a urmat Şcoala Naţională de Arte Frumoase, Academia de Arte Fumoase Munchen, iar la Paris, a studiat la Academia Julian.
Artistul este nevoit să-şi câştige existenţa cântând la flaut, în orchestra Teatrului Naţional, după ce, timp de câţiva ani, grijile financiare nu l-au preocupat.

În ceea ce priveşte viaţa personală, Luchian era îndrăgostit de Cecilia Vasilescu, fiica primarului din Alexandria, cu care urma să se căsătorească. Dar dificultăţile financiare şi, mai ales, apariţia primelor simptome ale bolii, i-au determinat pe părinţii Ceciliei să nu-i acorde pictorului mâna fiicei lor.

membru de onoare al Academiei Române, distincţie oferită post-mortem


În decursul vieţii, Ştefan Luchian a creat numeroase capodopere, dintre care amintim „Sălciile de la Chiajna“, „După ploaie“, „Maci“, „Albăstrele“, „Un zugrav - Autoportret“, „Fata cu basma înflorată“. Lucrări importante din creaţia pictorului sunt expuse la Muzeul Zambaccian din Bucureşti.

Despre Ştefan Luchian, Tudor Vianu spunea: „Luchian avea toate darurile marelui artist şi, în primul rând, acel caracter autentic, acea neîmblânzită vehemenţă a personalităţii după care îi recunoşti pe maeştri. Profunda capacitate afectuoasă, o melancolie îmbinată cu o viguroasă autoritate, un sentiment nervos al formei sunt trăsăturile pe care le sesizăm mai bine în caracterul şi în talentul său. (...) Luchian a fost un mare revelator al sufletului românesc“.
Post-mortem, lui Ştefan Luchian i s-a oferit distincţia de membru de onoare al Academiei Române.


Sursa foto: Wikipedia

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii