Ştiaţi că...? Pe 6 ianuarie, autorul îndrăgitei trilogii „La Medeleni”...
Ştiaţi că...?: Pe 6 ianuarie, autorul îndrăgitei trilogii „La Medeleni”...
06 Jan, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2476
Marime text
Ionel Teodoreanu, cel care avea să fie cunoscut pentru scrierile sale ce evocă în stil inconfundabil copilăria şi adolescenţa, s-a născut la data de 6 ianuarie 1897, în Iaşi.
Cel de-al doilea fiu al avocatului Osvald Teodoreanu şi al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian, Ioan-Hipolit Teodoreanu, pe numele lui complet, a fost un romancier şi avocat român. Deşi şi-a câştigat existenţa ca avocat, a rămas fidel literaturii, iar scrisul i-a ocupat cea mai mare parte a timpului liber.
A debutat cu schiţa „Bunicii", în revista „Însemnări literare”. Când avea 30 de ani, era cunoscut drept un scriitor consacrat, având în palmaresul său literar trei volume de largă circulație. A semnat volume unice în literatura română, printre acestea numărându-se „Uliţa copilăriei" (1923), „În casa bunicilor" (1938), „Lorelai" (1935). Cele mai multe cărţi ale sale s-au născut în lungile zile de vară, când, obosit să pledeze în procese, se retrăgea împreună cu familia la Mănăstirea Agapia din Neamţ.
Deşi a scris peste 20 de cărţi în proză, cel mai mare succes l-a avut cu trilogia „La Medeleni", compusă din volumele „Hotarul nestatornic", „Drumuri" şi „Între vânturi".
Sursa foto: historia.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii