Ştiaţi că...? Se împlinesc 86 de ani de la naşterea lui Che Guevara
Ştiaţi că...?: Se împlinesc 86 de ani de la naşterea lui Che Guevara
14 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2029
Marime text
În urmă cu 86 de ani, s-a născut una dintre cele mai cunoscute şi controversate personalităţi, Ernesto Rafael Guevara de la Serna, Che Guevara sau el Che, cum mai este cunoscut.
Respectat de unii şi denunţat de alţii, Che Guevara, originar din Argentina, a fost un revoluţionar de stânga, lider al regimului comunist cubanez. Viaţa lui a inspirat scrierea a numeroase cărţi, biografii, eseuri, documentare, filme şi chiar cântece, cum ar fi „Hasta siempre, Comandante“, al lui Carlos Puebla.
Che Guevara, cel mai mare ca vârstă din cei cinci copii ai unei familii cu origini irlandeze şi spaniole, a avut o copilărie grea, din cauza crizelor violente de astm. Din acest motiv, mai târziu, a arătat un mare interes pentru medicină.
Călătoreşte în Chile, Peru, Columbia, Venezuela, Florida, Panama, de unde se întoarce complet schimbat. În călătoriile sale, a descoperit inegalităţile dintre oameni, mizeria în care trăiau minerii, sărăcia zonelor rurale, aroganţa militarilor şi tragica viaţă a indienilor. Experienţele trăite i-au influenţat destinul şi l-au convins că trebuie să-i ajute pe aceşti oameni. În acest context, a lucrat, pentru o perioadă, la un spital din Mexic.
Prin intermediul unui grup de prieteni, face cunoştinţă cu Fidel Castro şi se alătură grupării revoluţionare conduse de acesta. Următorii ani îi petrece în munţi, unde s-a pregătit pentru luptele de gherilă şi a jucat un rol important în armata revoluţionară. Pentru activitatea sa, a fost promovat la rangul de comandant - „El Comandante“.
În scurt timp, ocupă o serie de funcţii importante în stat, cum ar fi preşedintele Băncii Naţionale din Cuba sau Ministrul Industriei şi al Finanţelor. În călătoriile sale, pledează pentru radicalism total în lupta împotriva imperialismului american. Lansează celebrul îndemn „Să creăm noi Vietnamuri!“. În februarie 1965, a început să se distanţeze de Moscova, din cauza unui discurs ţinut în Algeria, în care a atacat dur ţările socialiste. Primeşte reproşuri de la Castro, iar şapte luni mai târziu, renunţă la toate funcţiile şi la cetăţenia cubaneză.
În 1967, Che Guevara a fost capturat şi executat de forţele boliviene, devenind un martir pentru grupările de stânga din întreaga lume.
În 1997, rămăşiţele lui El Comandante au fost depuse, cu onoruri militare, într-un mausoleu din oraşul cubanez Santa-Clara, locul de unde comandase victoria militară din timpul revoluţiei cubaneze.
În prezent, Che Guevara a devenit un brand, iar chipul său, imortalizat de fotograful cubanez Alberto Korda, apare pe tricouri, şepci, căni, insigne, brelocuri, imaginea lui înregistrând vânzări record.
Sursa foto: wallsave.com

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii