Ştiaţi că...? Walther Nernst, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie...
Ştiaţi că...? Walther Nernst, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie...
18 Nov, 2014 12:02
ZIUA de Constanta
2116
Marime text



Fizician şi chimist german, Walther a studiat la Universităţile din Zurich, Berlin, Graz şi Westerburg, iar în 1887, şi-a obţinut doctoratul la Universitatea din Würzburg. A fost asistentul lui Wilhelm Ostwald, câştigător al Premiului Nobel în 1909, pentru cercetările asupra catalizei. Contribuţiile lui Nernst în domeniul electrochimiei, al termodinamicii şi al fotochimiei au fost sintetizate într-o serie de lucrări extrem de importante, precum „Chimie teoretică din punctul de vedere al legii lui Avogadro şi al termodinamicii”, „Noua teoremă a căldurii”, „Introducere în studiul matematic al ştiinţelor naturale”.
În anul 1908, potrivit Wikipedia, devine preşedintele Societăţii Chimice Germane, iar începând cu 1926, membru al mai multor Academii de Ştiinţe. În 1920, a fost distins cu Premiul Nobel pentru formularea celei de-a treia legi a termodinamicii: „Când temperatura absolută a unui sistem tinde către zero, entropia sa tinde către o constantă universală, finită, care, pentru sistemele pure condensate, poate fi egală cu zero.”
Sursa foto: Wikipedia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii