Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Averea lui Dănuţ Drăguşin, şeful Biroului Contracte-Vânzări al Electrocentrale Constanţa (document)
Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură: Averea lui Dănuţ Drăguşin, şeful Biroului Contracte-Vânzări
03 Feb, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
1735
Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului fiscal 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
Continuăm să vă prezentăm averile celor aflaţi la conducerea Electrocentrale Constanţa, societatea care produce apă caldă şi agent termic pentru constănţeni. Astăzi, vorbim despre averea şi interesele şefului Biroului Contracte-Vânzări, Dănuţ Drăguşin.
Potrivit declaraţiei de avere completate în luna mai 2015, Dănuţ Drăguşin deţine 50% dintr-un apartament de 74,42 mp, dobândit în anul 1993. Acesta conduce un automobil Volkswagen, fabricat în anul 1999. Nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro. Şeful Biroului Contracte-Vânzări nu are nici datorii, dar nici depozite bancare.
În ceea ce priveşte veniturile, Dănuţ Drăguşin a obţinut în anul fiscal 2014 suma de 9.502 lei de la Electrocentrale Constanţa şi 27.942 de lei de la Electrocentrale Bucureşti. Soţia sa a contribuit la bugetul familiei cu 15.658 de lei. Din declaraţia de interese completată în luna mai 2015, aflăm că şeful Biroului Contracte-Vânzări, Dănuţ Drăguşin, nu este asociat în nicio societate comercială.
În secţiunea „Documente“ sunt disponibile declaraţiile de avere şi de interese ale şefului Biroului Contracte-Vânzări, Dănuţ Drăguşin.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii