Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:00 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Cătălin Grasa, conduce o maşină fabricată în 2006 şi are trei credite (documente)

ro

08 Sep, 2016 00:00 6152 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Membrii Consiliului de Administraţie (CA) al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa s-au întrunit, pe data de 19 mai, în şedinţă, pentru a decide încetarea contractului de management încheiat între CJC şi firma lui Dănuţ Căpăţînă, Performance Profile SRL. Tot atunci, membrii CA-ului unităţii sanitare constănţene au decis modalitatea desemnării unui nou manager: prin concurs sau prin contract cu o firmă de management. În urma şedinţei, membrii CA-ului au decis că noul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa va fi desemnat prin concurs. Cât priveşte managementul interimar al unităţii sanitare, până la organizarea concursului, această poziţie va fi ocupată de doctorul Cătălin Grasa.
 
Din declaraţia de avere completată în luna mai 2016, aflăm că managerul Cătălin Grasa deţine un teren intravilan de 448,9 mp, situat în Mangalia, dar şi un apartament de 88,95 mp, situat în Constanţa. Acesta conduce un automobil Mitsubishi Outlander, fabricat în 2006. Cătălin Grasa are şi trei credite bancare: unul de 25.000 de lei, scadent în anul 2018, unul de 21.429,15 lei, scadent în 2017, şi unul de 17.000 de lei, scadent în 2018.
 
În anul fiscal 2015, acesta a realizat următoarele venituri: 27.415 lei de la Universitatea „Ovidius“, 71.191 de lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi 272 de lei de la Spitalul de Pneumoftiziologie - TBC Palazu, unde este membru al CA-ului. La rândul ei, soţia sa a contribuit la bugetul familiei cu 23.009 lei, sumă obţinută de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, dar şi cu 59.733 de lei, din prestarea serviciilor medicale la PFA. La bugetul familiei se adaugă alocaţiile celor doi copii minori - 1.512 lei.
 
Directorul Spitalului Judeţean Constanţa nu deţine acţiuni la nicio societate comercială. Acesta este membru al Colegiului Medicilor din România şi al Societăţii Române de Chirurgie. De asemenea, în declaraţia de interese se precizează că este membru al PSD Constanţa.
 
Cât priveşte declaraţia de avere completată în luna mai 2015, potrivit acesteia, Cătălin Grasa a încasat, în anul fiscal 2014, 29.409 lei de la Universitatea „Ovidius“ şi 66.786 de lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. La rândul ei, soţia sa a adus la bugetul familiei suma de 11.509 lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi 362 de lei pentru serviciile medicale prestate prin PFA. La aceste venituri se adaugă suma de 1.008 lei - alocaţia celor doi copii minori. Grasa a obţinut şi suma de 282 de lei din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit declaraţiei de interese completate în aceeaşi lună a anului 2015, Cătălin Grasa face parte din Colegiul Medicilor din România, dar şi din Societatea Română de Chirurgie.
 
În secţiunea „Documente“ din ediţia online puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese completate de Cătălin Grasa în anii 2015 şi 2016. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Aha 09 Jan, 2018 21:42 PSD ul e TOT ul. BINEINTELES ca IAS,TE Membru PSD, caci ALTFEL, NIMIC nu putea fi POSIBIL. Cu PSD ul a obtinut tott ce a vrut.