Spectacolele „Trei surori” şi „Gâlcevile din Chioggia” la Teatrul de Stat
Spectacolele „Trei surori” şi „Gâlcevile din Chioggia” la Teatrul de Stat
05 Jan, 2015 12:26
ZIUA de Constanta
2327
Marime text
Constănţenii sunt aşteptaţi şi în 2015 la Teatrul de Stat, care pregăteşte pentru începutul de an spectacolele „Trei surori” şi „Gâlcevile din Chioggia”.
Astfel, sâmbătă, 10 ianuarie, începând cu ora 19.00, Teatrul de Stat ridică cortina pentru piesa „Trei surori”, de Anton Pavlovici Cehov. Regia artistică este realizată de Dominic Dembinski, scenografia de Eugenia Tărășescu Jianu, iar ilustraţia muzicală de George Marcu.
Din distribuţia spectacolului fac parte: Remus Archip, Maria Lupu, Mirela Pană, Dana Dumitrescu, Alina Manţu, Liviu Manolache, Adrian Dumitrescu, Marian Adochiţei, Iulian Enache, Bogdan Caragea, Cosmin Mihale, Andu Axente, Alexandru Mereuţă, Ileana Ploscaru, Cătălina Mihai şi Mircea Rotaru.
Teatrul de Stat prezintă, duminică, 11 ianuarie, tot de la ora 19.00, comedia „Gâlcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni, în regia Danei Dumitrescu. Pe parcursul comediei, evenimentele se complică, se ţes intrigi şi prind viaţă sentimente precum, iubirea, ura, invidia şi neputinţa. Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitraşcu, iar de light design s-a ocupat Dan Nanoveanu.
Din distribuţia piesei fac parte actorii Andu Axente, Laura Iordan / Clara Ghiuvelechian, Turchian Nasurla / Ana-Maria Ştefan, Andrei Cantaragiu, Marian Adochiţei, Adrian Dumitrescu, Luiza Martinescu Toma, Georgiana Mazilescu, Florina Stănculeţ / Georgiana Baran, Florentin Roman, Cosmin Mihale, Remus Archip, Mirela Pană / Cristina Oprean.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii