Un nou proiect cu finanţare europeană pentru CERONAV

06 Aug, 2013 11:26
ZIUA de Constanta
1496
Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Un nou proiect cu finanţare europeană pentru CERONAV
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV începe implememntarea unui nou proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, derulat prin Programul Trans-European Transport Network (TEN-T). Proiectul, intitulat LNG Masterplan for Rhine-Main-Danube, are o durată de 3 ani, iar bugetul CERONAV este de 203.685 euro, 50% reprezentând finanţare de la Comisia Europeană.
„Proiectul a fost aprobat de către Comisia Europeană în data de 11 iulie, în urma unui proces riguros de evaluare. Obiectivul principal al proiectului este acela de a introduce gazul natural lichefiat ca şi combustibil pentru flota fluvială europeană în baza unei strategii de reducere a emisiilor de dioxid de carbon şi eficientizării activităţii de transport. Aceasta presupune un efort conjugat din partea autorităţilor navale, administraţiilor şi operatorilor portuari, instituţiilor de pregătire, şantierelor navale, producătorilor de echipamente specifice şi a societăţilor de clasificare” a afirmat Ovidiu Cupşa, director general al CERONAV.
În cadrul acestui proiect, CERONAV va identifica necesităţile de pregătire ale personalului de la bordul navelor fluviale propulsate pe bază de gaz natural lichefiat şi ale personalului ce deserveşte terminalele de gaz natural lichefiat şi staţiile de bucheraj, va elabora cerinţe specifice de pregătire şi materiale de curs şi va organiza sesiuni pilot de instruire.
Compartiment Comunicare şi Relaţii Publice

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii