Nuclearelectrica SA cumpără un răcitor de la Falkor SRL (document)
Nuclearelectrica SA cumpără un răcitor de la Falkor SRL (document)
13 Nov, 2015 17:17
ZIUA de Constanta
3167
Marime text



Societatea Națională Nuclearelectrica SA a atribuit un contract privind achiziţionarea unui răcitor cu „kit hidraulic - furnizare - montaj şi punere în funcţiune”, conform anunțului de atribuire cu numărul 194042/13.11.2015.
Criteriul de atribuire a fost „preţul cel mai scăzut”, contractul revenindu-i operatorului economic Falkor SRL. Estimat iniţial la suma de 176,800 RON lei, contractul a fost achiziţionat la valoarea de 105,000 lei. Precizăm că au fost primite cinci oferte.
Detalii despre firma câştigătoare
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 13 noiembrie 2015, firma Falkor SRL, cu sediul social în municipiul Târgovişte, are un capital social subscris de 18094.3 RON, integral vărsat, şi se ocupă de „comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate”.
Asociaţi sunt Cristiana Ilie, născută în Bucureşti, şi Vasile Ilie, din Curtea de Argeş. Cristina Ilie este administrator, dar şi persoană împuternicită. Pe de altă parte, Vasile Ilie este asociat şi în firmele Aviam SA, radiată, Promil SA, tot radiată, Societatea Cooperativă de Consum Federalcoop Vrancea, în funcţiune.
Firma a declarat, la finalul anului 2014, o cifră de afaceri de 24.856.426 lei, un profit net de 3.271.643 lei şi 35 de angajați.
Anunţul complet poate fi vizualizat în secţiunea „Documente" a acestui articol.
PRECIZĂRI
Referitor la informaţiile cu privire la domnul Ilie Vasile, asociat al SC Falkor SRL, precizăm că dintr-o regretabilă eroare s-a menţionat că acesta este asociat şi în societăţile Aviam SA, Promil Sa şi Societatea Cooperativă de Consum Federalcoop Vrancea. Ilie Vasile, născut la data de 05.02.1955, figurează ca asociat doar în Falkor SRL. Ne cerem scuze pentru eventuale neplăceri create.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii