Comunicat de presa teatru francofon
Comunicat de presa teatru francofon
18 Feb, 2016 20:34
ZIUA de Constanta
1555
Marime text
În perioada 9 – 13 februarie 2016, elevii din trupa de teatru francofon Mini – Amphithéâtre a liceului teoretic Ovidius din Constanţa au participat la cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Francofon din Sorrento, Italia.
Cu această ocazie, 19 elevi ovidişti îndrumaţi de doamnele profesoare Lavinia Gheorghiu şi Cristina Gavrila, coordonatoare ale proiectului, au pus în scenă piesa „Un, deux, trois… Soleil”.
Elevii ovidişti s-au pregătit pentru participarea la acest festival încă din septembrie anul trecut cu multă pasiune şi entuziasm, cu multă seriozitate şi perseverenţă, acestea fiind mereu călăuzite de pasiunea şi entuziasmul micilor actori pentru teatru.
Aceştia au avut ocazia să participe la ateliere de teatru în compania colegilor italieni si francezi sub atenta îndrumare a actorilor profesionişti din Napoli, Paris şi Bucureşti.
Pentru a îmbina arta şi istoria locurilor, ovidiştii au vizitat Napoli, Pompei – oraşul misterelor, splendoarea coastei Amalfitane cu toate contrastele acesteia: Positano, Amalfi, Vietri sul Mare, aici fiind impresionaţi de specificul acestuia, ceramica, terminând periplul cu oraşul portuar Salerno.
Sunetm convinşi că această experienţă nu este decât o pagină din multe altele ce le vom scrie pe scena Fesivalului de teatru francofon de la Sorrento, pagini ce vor rămâne o viaţă in sertarul preţios al amintirilor la care vom reveni mereu pentru a ne bucura de ele.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii