Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:49 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presa IPJ

ro

09 Mar, 2013 20:01 817 Marime text
INFRACŢIUNI JUDICIARE

La data de 8 martie a.c., ora 05.50, poliţiştii din Hârşova l-au depistat în flagrant pe C. Lucian, de 26 de ani, din comuna Ciobanu, în timp ce încerca să sustragă motorină din rezervorul unui autotren. 
     Asupra acestuia a fost găsit un bidon din plastic de 20 litri, un furtun din plastic cu lungimea de 2 metri şi o şurubelniţă mecanică.
    Cercetările sunt continuate de către poliţişti, cu suspectul în stare de libertate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia. 


La data de 7 martie a.c, poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, cu sprijitul tehnic şi de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au organizat şi executat o acţiune pe linia mandatelor de executare a pedepsei închisorii şi depistării persoanelor care se sustrag de la executarea acestora.
Cu această ocazie, poliţiştii l-au depistat şi reţinut pe I. Mădălin Corneliu, de 37 de ani, din Ploieşti, pe numele căruia, era emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Persoana în cauză are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani şi era dat în urmărire naţională din luna septembrie 2012. 
          

La data de 7 martie a.c., ora 07.50, patrula mixtă formată din poliţişti din cadrul Secţiei 4 Constanţa şi un jandarm din cadrul Grupării mobile Tomis l-au depistat pe D. Vasile, de 28 de ani, din Constanţa, care transporta o poartă metalică, a cărei provenienţă nu a putut să o justifice.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bunul a fost sustras cu puţin timp în urmă de la un imobil de pe strada Alecu Russo. 
           În  cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a se propune soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

           La data de 8 martie a.c., poliţiştii din Cobadin au fost sesizaţi de o femeie din localitate despre faptul că, mama acesteia, în vârstă de 80 de ani a fost victima unei tentative la infracţiunea de tâlhărie.
Deplasaţi la locul indicat, poliţiştii au stabilit faptul că, potrivit sesizării, în această dimineaţă în jurul orei 08.00, în locuinţa femeii a pătruns un bărbat necunoscut, a imobilizat-o legând-o cu o sfoară, după care a încercat să sustragă bunuri. Întrucât nu a găsit bunuri sau valori, a dezlegat victima, părăsind locuinţa, fără a sustrage vreun bun.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea identificării autorului şi tragerii acestuia la răspundere penală.

         
La data de 8 martie a.c., poliţiştii din Medgidia, fiind în continuarea cercetărilor privind cadavrul cu identitate necunoscută al unui bărbat descoperit într-o lizieră, au reuşit identificarea persoanei, stabilind că este vorba de I. Gheorghe, de 51 de ani, din localitatea Burdujani, judeţul Ialomiţa.
         Din cercetări a reieşit faptul că acesta lucra ca şi crescator de animale la o stână din apropierea municipiului Mangalia, iar în ziua de 3.03.2013 a plecat către municipiul Medgidia unde intenţiona să meargă la domiciliul surorii sale.
Reamintim faptul că la data de 4 martie a.c., ora 15.00, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o lizieră din apropierea podului de cale ferată se află cadavrul unui barbat.
Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că, între drumul tehnologic de pe malul nordic al C.D.M.N. şi magistrala de cale ferată CF800 Bucureşti-Constanţa, se află cadavrul unui barbat, având vârsta de aproximativ 45-50 de ani, înălţime 1,60-1,65 m, constituţie astenică, ochi albaştri, tuns foarte scurt  cu început de calviţie.
Din examinarea sumară a cadavrului  nu au fost identificate urme vizibile de violenţă, cercetările fiind continuate în vederea identificării cadavrului şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care a survenit decesul, urmând ca în funcţie de rezultatul investigaţiilor în cauză să se dispună măsuri legale prin unitatea de parchet competentă.

Acţiuni ale poliţiştilor

La data de 7 martie a.c., între orele 15.00 – 18.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au desfăşurat o acţiune în sistem integrat, cu efective mărite, (poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, rutieră şi jandarmi), pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, pe raza întregului municipiu, acţionând în 55 de locaţii, au fost controlate 30 unităţi de învăţământ şi 59 de unităţi de alimentaţie publică.
Cu acestă ocazie au fost legitimate 199 persoane, au fost aplicate 93 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 29.475 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 480 lei. Totodată poliţiştii rutieri au reţinut 5 permise de conducere.



ACTIVITATEA RUTIERĂ

Accidente rutiere

          La data de 7 martie a.c., ora 19.40, V. Ionel Cristian, de 38 de ani, a condus un autoturism, pe DN 22C, dinspre localitatea Poarta Albă către oraşul Murfatlar şi ajungând la km. 41, datorită neatenţiei şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice (0,84 mg/l alcool în aerul expirat) intră în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 28 ani, ce circula în aceeaşi direcţie de deplasare. În urma impactului ambele autoturisme au ieşit în afara părţii carosabile şi s-au răsturnat. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto din cel de-al doilea autoturism.

   Infracţiuni constatate

Poliţiştii rutieri cercetează în stare de libertate pe T. Alexandru Adrian, de 25 de ani, din Constanţa, care în noaptea de 06/07.03.2013, a condus un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii rutieri cercetează în stare de libertate pe V. Ionel, de 37 de ani, din Constanţa, care în ziua 07.03.2013, a condus un autoturism, pe DC 22C, aflându-se  sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii Biroului Rutier Medgidia cercetează în stare de libertate pe G. Ionel, de 46 de ani, din localitatea Siminoc, care în ziua 07.03.2013, a condus un  autoturism, în municipiul Medgidia, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

           Poliţiştii din Săcele cercetează în stare de libertate pe N. Daniel, de 22 de ani, din localitatea Săcele, care în noaptea de 06/07.03.2013, a condus un autoturism, în localitatea Săcele, fără a poseda permis de conducere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii