Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:39 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presa IPJ - Joi, 21 Februarie 2013

ro

21 Feb, 2013 18:52 1022 Marime text

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 5 acţiuni, fiind aplicate 246 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.670 lei.

INFRACŢIUNI JUDICIARE

La data de 20.02.2013, orele 11.30, poliţiştii Secţiei 9 Rurale Topraisar au fost sesizaţi de către un localnic, cu privire la faptul că în la data de 19.02.2013 persoane necunoscute au sustras din ferma sa situată pe islazul comunal dintre localităţile Chirnogeni şi Cerchezu 2 măgari, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 800 lei.

Poliţiştii din Chirnogeni au demarat cu operativitate cercetările, identificând 3 persoane cu vârste cuprinse între 26 şi 37 de ani, toţi din localitatea Movila-Verde, judeţ Constanţa, stabilind că la data de 19.02.2013 aceştia au sustras animalele şi le-au sacrificat în apropierea fermei părţii vătămate, iar la data de 20.02.2013, au vândut carnea rezultată unor persoane din comuna Valu lui Traian, drept carne de vită cu 13 lei/kg.

Cu ocazia cercetărilor, s-au recuperat aproximativ 15 kg de carne, aceasta fiind trimisă Laboratorului Sanitar-Veterinar din cadrul D.S.V.S.A. Constanţa pentru analiză.

Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat şi înşelăciune fiind cercetaţi în stare de libertate.

La data de 20 februarie a.c. poliţiştii Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Topraisar au organizat şi efectuat o acţiune în urma căreia au fost depistaţi 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 37 de ani, toţi din Topraisar, ce transportau cu o autoutilitară mai multe conducte metalice sustrase din sistemul de irigaţii.

Acestora, poliţiştii le-au întocmit dosar penal pentru furt calificat cercetându-i în stare de libertate.

În noaptea de 20/21.02.2013, ora 23.05 patrula mixtă formată dintr-un poliţist din Agigea şi un poliţist local, au depistat în flagrant un tânăr în vârstă de 24 de ani, din localitatea Techirghiol în timp ce sustrăgea motorină din rezervorul unui cap-tractor ce se afla staţionat pe marginea DN38.

În cauză s-a întocmit dosar penal cercetările fiind continuate de către poliţiştii din Agigea.

Urmare a activităţilor desfăşurate de către poliţiştii din Eforie în cauza privind cei 6 bărbaţi suspectaţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe şi unităţi de cazare, în sarcina lor, până în prezent au fost reţinute 10 astfel de fapte, toate comise pe raza oraşului Eforie Nord din perioada 20.12.2012-13. 02.2013.

Suspecţii au fost identificaţi şi cu sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale Constanţa, totodată fiind recuperate 50% din bunurile reclamate ca fiind sustrase.

Pentru 4 dintre suspecţi s-au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 ore, urmând ca în data de 21.02.2013 să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

La data de 21.02.2013, orele 07,00 , poliţiştii din Istria, cu sprijinul colegilor din localitatea Săcele, au efectuat două percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi din localitatea Nuntaşi, ocazie cu care au fost găsite mai multe bunuri ce au fost reclamate ca sustrase, în noaptea de 12/13.10.2012, dintr-un imobil situat pe raza localităţii.

Prejudiciul în valoare de 2000 lei a fost recuperat în proporţie de 90 %.

Totodată la domiciliul unuia dintre suspecţi, au fost depistate 4 plase de pescuit monofilament(cu lungimea totala de 200 metri), deţinute ilegal .

Celor doi le-au fost întocmite dosare penale, fiind cercetaţi în stare de libertate.

ACTIVITATEA RUTIERĂ

În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate 354 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 67.000 lei.

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea a trei accidente soldate cu victime.

La data de 20 februarie a.c., ora 10.30, în judeţul Constanţa, G. Mona, de 33 ani, a condus un autoturism pe DN38 dinspre Techirghiol către Topraisar şi ajungand în apropiere de DJ381, într-o curbă la stanga, din cauza neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a două pasagere.

La data de 20 februarie a.c., ora 14.00, în municipiul Constanţa, P. Constantin, de 44 ani, a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu şi ajungand la intersecţie cu strada Alba Iulia, la marcajul pietonal a surprins şi accidentat o minoră, de 13 ani, care s-a angajat în traversarea străzii regulamentar.

La data de 20 februarie a.c., ora 16.00, în municipiul Constanţa, A. Dan, de 50 ani, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia şi ajungand la intersecţie cu bulevardul Tomis, a surprins şi accidentat pe P. Elena, de 57 ani, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal şi la culoarea verde a semaforului electric.

În ceea ce priveşte faptele antisociale, la nivelul Serviciului Rutier Constanţa a fost constatată o infracţiune la regimul circulaţiei.

La data de 20 februarie a.c., ora 23.30, în municipiul Constanţa, a fost depistat R. Eugen, de 58 ani, din localitate, conducand un autoturism pe bulevardul I. C. Brătianu în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii