Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:16 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Plouă tare. Este Cod Galben. Vezi cât ține. Nu uita umbrela

ro

10 Nov, 2016 05:37 4484 Marime text
În jurul orei 03.00 o puternică aversă de ploaie s-a abătut asupra municipiului Constanța și zonelor limitrofe.
 
De altfel județul Constanța este sub avertizare Cod Galben și potrivit meteorologilor, fenomenele vizate, până la ora 10.00, sunt ploile însemnate cantitativ.

În Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei vor fi intervale de timp în care ploile vor fi abundente, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50...60 l/mp, ceea ce face ca umbrela să fie nelipsită, astăzi, din categoria accesoriilor de garderobă.


Vântul va sufla, la Constanța, cu viteze cuprinse între 25 și 40 de metri pe secundă, și va scădea pe parcursul zilei din intensitate.

Temperatura maximă abia va ajunge la 10 grade Ceslius astăzi.
 
În urmă cu puțin timp ANM a emis și o avertizare nowcasting, valabilă pentru județele Constanța și Tulcea, până la ora 10.00, timp în care se vor semnala intensificări de vânt, cu viteze care la rafală vor depăși 55 km/h.

 
Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii