Constanța. Vreme de iarnă autentică. Fără zăpadă dar cu ger. Știi unde este cel mai frig în județ?

04 Dec, 2016 08:12
ZIUA de Constanta
2623
Marime text
Vremea este frumoasă, dar rece, la această oră, în județul Constanța temperatura cea mai ridicată fiind chiar în municipiul reședință de județ, unde se înregistrează -2 grade.
La stațiile meteo se mai înregistrează -3 grade la Adamclisi, -4 la Hârșova și Medgidia, -2 la Cernavodă, Constanța și Mangalia.
Maxima zilei va ajunge la 5 grade Celsius.
Valorile termice, în special cele nocturne, se vor situa sub mediile climatologice specifice acestei perioade în majoritatea regiunilor, iar local în Maramureş, în Transilvania şi izolat în restul teritoriului va fi ger, potrivit meteoplus.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime între -13 şi -2 grade, mai coborâte în zonele depresionare spre -16 grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nordice, estice precum şi în zona Carpaţilor Orientali, unde pe arii restrânse va ninge slab.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe parcursul zilei şi seara, la munte, unde trecător va spulbera sau va viscoli zăpada, dar şi în Moldova, în Delta Dunării şi pe litoral.
Pe spaţii mici, în zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţã asociatã cu depunere de chiciură.
Sursa foto: ZIUA de Constanta

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii