Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:31 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

ro

13 Aug, 2014 16:21 854 Marime text
Secretarul de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul, Radu Podgorean, a avut astăzi, 13 august 2014, o întrevedere cu reprezentanţii grupului deportaţilor, emigranţilor şi minorităţii germane al fracţiunii Uniunii creştin-democrate (CDU)- Uniunii creştin-sociale (CSU) din Parlamentul federal al Germaniei. Din delegaţia germană, condusă de deputatul Klaus Brähmig, au făcut parte şi deputaţii Bernd Fabritius şi Heiko Schmelzle, precum şi consilierul fracţiunii, dr. Alexander Vollmert. Deputatul Bernd Fabritius este primul membru al Bundestag-ului născut în România şi preşedintele Federaţiei Saşilor Transilvăneni.
Discuţiile s-au purtat într-un cadru care a reconfirmat profunzimea şi însemnătatea relaţiei bilaterale. Interlocutorii au remarcat amploarea recentă a dialogului atât la nivel parlamentar cât şi guvernamental şi legăturile economice tot mai consistente.
Secretarul de stat Radu Podgorean a subliniat rolul esenţial al minorităţii germane din România în promovarea şi dezvoltarea cooperării dintre cele două ţări, precum şi oportunităţile şi beneficiile reciproce, inclusiv de natură economică, generate de prezenţa unei comunităţi româneşti, în ansamblul ei, foarte bine integrate în Germania.
De asemenea, partea germană a evocat cadrul juridic generos pe care statul român l-a creat în vederea protejării identităţii etnice, culturale şi lingvistice a germanilor din România, care constituie un model de urmat pentru celelalte state europene, şi a încurajat continuarea măsurilor de armonizare a legislaţiei europene privind limbile minoritare sau regionale.
Deputaţii germani au manifestat interes pentru identificarea, prin proiecte comune, a unor soluţii de comunicare mai eficientă, cu sprijinul cărora imaginea României în Germania să fie reflectată în manieră obiectivă, acordându-se atenţia cuvenită numeroaselor aspecte pozitive. Secretarul de stat român a evidenţiat beneficiile procesului de integrare europeană al României, subliniind, în contextul evenimentelor din Ucraina, că avantajele sunt atât ale României cât şi ale Uniunii Europene. România reprezintă nu doar un element de stabilitate la graniţa estică a Uniunii Europene, dar şi una dintre ţările în care sprijinul pentru construcţia europeană este încă la un nivel foarte ridicat.
În context, interlocutorii au subliniat oportunitatea pe care o au cele două ţări, de a colabora în continuare în cadrul Uniunii Europene pentru ca principiul puterii legii să prevaleze şi în viitor asupra dreptului forţei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii