Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:37 24 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului Afacerilor Externe cu conducerea Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale

ro

10 May, 2013 17:32 705 Marime text
Întrevederea ministrului Afacerilor Externe cu conducerea Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale
 
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, i-a primit astăzi, 10 mai 2013, pe Roberto Kobeh González, Președintele Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO) și pe Raymond Benjamin, Secretarul General al ICAO, aflați în vizită în România.
În cadrul discuțiilor, oficialii ICAO au subliniat cooperarea excelentă pe care România o are cu Organizația Aviației Civile Internaționale, tradiția prezenței importante a României în domeniu, precum și contribuția pe care România o are la realizarea principalelor obiective ale ICAO. Au fost adresate mulțumiri Guvernului României pentru sprijinul acordat de experții români în procesele specifice de auditare, la nivel internaţional.
Un moment aparte l-a constituit evocarea personalității savantului român, profesorul Nicolae Mateescu Matte, fondatorul dreptului aero-spaţial, căruia i s-a decernat în august 2010, premiul Edward Warner, cea mai înaltă distincție mondială pentru aviația civilă, echivalentul unui Premiu Nobel pentru activităţi de elită în acest domeniu.
Au fost remarcate standardele înalte pe care autoritățile române cu competenţe în domeniu le-au impus şi atins, un bun exemplu de urmat şi de alte state. În context, s-a afirmat că organizația îşi propune să recruteze mai mulţi experţi din România, inclusiv pentru palierul decizional. 
Au fost explorate noi posibilităţi de implicare a României în promovarea politicilor prioritare ale ICAO în domeniul siguranței și securității în aviaţia civilă internaţională, în condițiile actualelor provocări și pericole la scară mondială.
Şeful diplomației române a subliniat necesitatea identificării și dezvoltării de noi inițiative și proiecte în domeniu, pentru crearea și consolidarea de noi strategii și soluții, care să asigure nivelul maxim de prevenire și protecție în privința zborurilor din aviația civilă și pe aeroporturile internaționale. S-a arătat că România beneficiază atât de experienţă, cât şi de expertiză, pe care le poate pune la dispoziţia organizaţiei şi statelor membre, în sensul organizării de programe de formare, organizării de reuniuni tematice, întocmirii de studii şi analize, in cadrul unui Centru cu vocație regională.  
     A fost evidențiată importanța parteneriatelor internaționale, atât la scară regională cât și mondială, pentru realizarea unui climat de siguranță și securitate în aviația civilă internațională, inclusiv din perspectiva inițierii și extinderii unor noi sisteme de cooperare și coordonare.
Informaţii suplimentare
Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale / ICAO a fost constituită în temeiul Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, şi a devenit agenţie specializată a ONU în 1947.
ICAO stabileşte normele internaţionale necesare siguranţei, securităţii şi eficienţei  transporturilor aeriene şi coordonează cooperarea internaţională în domeniul aviaţiei civile.
România a aderat la Convenţia de la Chicago în anul 1965 prin Decretul nr. 194/1965 privind aderarea Republicii Populare Române la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, cu unele amendamente aduse ulterior acestei convenţii, publicat în Buletinul Oficial nr.14 din 24 aprilie 1965.
România este membru al Grupului Central-European de rotație la Consiliul ICAO, alături de: Slovacia, Slovania, Republica Cehă, Bulgaria, Polonia și Ungaria.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii