Întrevederea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, cu vicepremierul şi ministrul afacerilor externe şi europene al Croaţiei, Davor Ivo Stier
Întrevederea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, cu vicepremierul şi ministrul afacerilor
14 Mar, 2017 17:25
ZIUA de Constanta
1614
Marime text
La data de 14 martie 2017, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a avut o întrevedere cu Davor Stier, vice-premierul și ministrul Afacerilor Externe și Europene al Croației.
Ministrul delegat a apreciat calitatea dialogului bilateral cu Croația, un partener regional important al României. Discuțiile celor doi oficiali s-au concentrat apoi pe coordonarea în contextul trio-ului de președinții ale Consiliului UE, România-Finlanda-Croația. Totodată, întrevederea a prilejuit un schimb de opinii cu privire la subiectele în atenție la nivel european, precum reflecția pe tema viitorului UE, Brexit, migrația, securitatea internă a Uniunii Europene, procesul de extindere al UE și Balcanii de Vest.
„Pe foarte multe dosare europene, cum sunt o Europă unită și bine integrată, o Europă solidară, gestionarea fluxurilor migratorii, România și Croația împărtășesc aceeași viziune. Ca țări aflate în vecinătatea apropiată, România și Croația au responsabilități particulare în UE cu privire la menținerea angajamentului ferm al acesteia în Balcanii de Vest. Suntem ferm angajați în promovarea valorilor europene în spațiul dintre Marea Neagră și Marea Adriatică, dar și a proiectelor regionale care să aducă prosperitate și siguranță cetățenilor noștri”, a declarat ministrul Ana Birchall.
Referitor la pregătirea Președinției Consiliului UE, ministrul delegat Ana Birchall a reconfirmat angajamentul României pentru organizarea unei președinții de succes, care să fie în beneficiul tuturor statelor membre și care să promoveze o Europă a valorilor și a solidarității. A subliniat importanța unei coordonări strânse între statele membre ale trio-ului de președinții în vederea elaborării Programului comun de priorități și a exprimat disponibilitatea pentru derularea unui dialog activ în perioada următoare cu partea croată, precum și cu partenerii finlandezi, pe acest subiect.
Totodată, oficialul român a exprimat deschiderea pentru intensificarea dialogului cu Croația pe subiectele de pe agenda europeană.
Cu privire la dezbaterea privind viitorul UE, ministrul delegat Ana Birchall a menționat necesitatea redinamizării proiectului european, și a pledat pentru “unitate, coeziune și apărarea valorilor și a principiilor care i-au asigurat succesul în cei 60 de ani de la înființare”. “Este important să ne asigurăm că propunerile referitoare la viitorul Europei nu vor duce la ridicarea de noi bariere în interiorul UE. Propunerile trebuie să aducă statele membre mai aproape, nu să accentueze diviziunile și decalajele între statele membre, inclusiv între zona-euro și statele din afara ei, între nord și sud, precum și cele dintre est și vest. România va continua să susțină acele propuneri care să conducă la avansarea proiectului european în baza unei abordări incluzive și transparente în raport cu toate statele membre”, a susținut Ana Birchall în cadrul întrevederii cu vice-premierul și ministrul Afacerilor Externe și Europene al Croației.
Ministrul delegat Ana Birchall a reamintit, totodată, interesul României de a-și pune în mod decisiv amprenta la nivelul viitoarelor negocieri dintre UE și Marea Britanie, inclusiv din perspectiva rolului său în exercitarea Președinției Consiliului în 2019, arătând că România urmărește ca acest proces să fie gestionat de o manieră corectă și pragmatică, în conformitate cu prevederile Tratatelor UE. Totodată, Ana Birchall a reiterat atenția pe care România o va acorda protejării intereselor cetățenilor români din Marea Britanie.
În cadrul discuțiilor privind gestionarea migrației, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a reiterat importanța gestionării cauzelor profunde ale fenomenului, printr-o cooperare aprofundată cu partenerii externi, state de origine și de tranzit. De asemenea, a evidențiat necesitatea menținerii în atenție a evoluțiilor în materie de migrație pe ruta Balcanilor de Vest și a continuării sprijinului Uniunii, inclusiv sub aspect financiar, pentru această regiune.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii