Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:40 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 70 de persoane salvate cu ajutorul piloţilor Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I.

ro

11 Aug, 2013 14:49 570 Marime text
În ultima săptămână, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au intervenit pentru salvarea a 72 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD.
 
Intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea, în intervalul 2 – 8 august, a peste 115 ore de zbor de către piloţii Ministerului Afacerilor Interne.
 
Astfel, au fost executate 44 de misiuni prin Punctele de Operare Aeromedicală S.M.U.R.D. Bucureşti (18 misiuni), Craiova (8 misiuni ), Arad (7 misiuni), Iaşi (7 misiuni) şi Constanţa (4 misiuni).
 
Reamintim că în cursul acestei săptămâni, piloţii M.A.I. au participat la acţiunea de salvare a victimelor accidentului rutier produs în zona localităţii Cerna Sat din comuna gorjeană Padeș.
 
Elicoptere de tip MI-17 şi S.M.U.R.D. model EC 135 aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au transportat şase dintre persoanele rănite grav în urma acestui eveniment rutier către unităţi medicale specializate din Bucureşti, Timişoara şi Târgu-Jiu.
 
* * *
 
Activitatea aeriană SMURD este destinată salvării pacienţilor aflaţi în stare critică, ce necesită o intervenţie rapidă şi de înaltă competenţă.
 
S.M.U.R.D. foloseşte pentru misiunile de salvare aero-medicală elicopterul uşor multifuncţional Eurocopter EC 135 şi avionul medical de tip Piper PA-42 Cheyenne III, aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

 
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii