Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:55 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat PNL Constanta

ro

25 Jul, 2014 14:13 1217 Marime text
20 de delegați ai Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, printre care parlamentari, primari și membri ai Biroului Permanent Teritorial, vor participa sâmbătă, 26 iulie a.c., la Congresul Extraordinar al PNL, eveniment politic ce va fi urmat de Congresul reunit PNL-PDL.
„Mâine vor avea loc întâlniri deosebit de importante atât pentru Partidul Național Liberal, cât și pentru Partidul Democrat Liberal. Împreună vom face pași decisivi în vederea alegerilor prezidențiale din toamna acestui an. Practic, acest congres va oficializa construcția marelui partid de dreapta pe scena politică românească. Unificarea dreptei este singura opțiune posibilă, în acest moment, pentru normalizarea și echilibrarea spectrului politic. De aceea, PNL și PDL și-au unit eforturile pentru a construi împreună un proiect politic solid pentru România. Alianța Creștin Liberală PNL-PDL are ca obiectiv participarea cu un candidat și un program electoral comun în cursa pentru Cotroceni”, a declarat președintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir.
Potrivit acestuia, unificarea dreptei înseamnă asumarea unui proiect politic major în jurul unor obiective comune şi al unor principii fundamentale care depăşesc persoane sau momente electorale punctuale. „Ne dorim ca 2014 să fie ultimul an din istoria României în care pericolul revenirii la partidul-stat să fie prezent. Vrem ca 2014 să fie ultimul an în care, în loc să vorbim despre un preşedinte arbitru sau mediator, vorbim despre unul jucător, înţelegând prin aceasta depăşirea atribuţiilor constituţionale, concentrarea puterii în mâna unei persoane, implicarea în viaţa politică de partid”, susține liderul PNL Constanța.
Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal va avea loc sâmbătă, 26 iulie a.c., începând cu ora 12.00, în Sala A.I. Cuza, evenimentul fiind urmat de Congresul reunit al PNL și PDL, de la ora 13.00, în Sala Unirea, Palatul Parlamentului, delegația liberalilor constănțeni fiind condusă de președintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir.
 
25 iulie 2014 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii