Descentralizarea reduce birocraţia și aduce cetățeanul mai aproape de instituțiile statului

19 Nov, 2013 12:01
ZIUA de Constanta
941
Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Descentralizarea reduce birocraţia și aduce cetățeanul mai aproape de instituțiile statului
Partidul Social Liberal crede cu tărie că descentralizarea înseamnă reducerea birocraţiei. Cunoaștem faptul că administraţia locală înseamnă doar 35% din totalul funcţionarilor publici din România iar informatizarea tuturor primăriilor din ţară prin fonduri cuprinse în exerciţiul financiar 2014-2014 va conduce la eficientizarea modului de lucru şi reducerea substanţială a costurilor administrative. În acest fel, descentralizarea reprezintă un pas important în modernizarea administraţiei din România care momentan se bazează foarte mult pe structuri create cu patru decenii în urmă.
În urma descentralizării decizia va fi dusă mai aproape de cetăţean, astfel căutăm să aplicăm principiului subsidiarităţii care este considerat esenţial la nivelul întregii Uniuni Europene. Descentralizarea nu va fi un aşa numit “război de supremaţie” între reprezentanţii puterii politice naţionale şi a celei locale, ci va viza modernizarea administraţiei publice locale.
Din punct de vedere politic un sistem descentralizat responsabilizează şi mai mult autorităţile locale. Deciziile şi măsurile pot fi luate mai operativ de o administraţie locală iar implementarea lor nu necesită aprobări de la centru, care de cele mai multe ori vin foarte greu. Astfel, va creşte eficienţa în alocarea resurselor printr-o mai bună cunoaştere a costurilor locale.
Problemele existente la nivel local și soluţiile optime pentru rezolvarea lor sunt diferite de la o zonă la alta în funcţie de anumiţi factori locali: bugetul existent, dorinţele comunităţii locale, gradul de inovaţie a puterii executive locale etc.
Sistemul de ordine publică – Poliție, de Pompieri, Jandarmeria de Inspectoratul de Stat pentru Urgențe, care aparțin de Ministerului de Interne – nu a fost descentralizat deoarece PNL a explicat partenerilor din USL că o astfel de operație nu este în interesul cetățeanului. Structurile menționate au nevoie de o conducere centralizată care să asigure o coordonare mai eficientă. Păstrarea porturilor dunărene în administrarea și coordonarea Ministerului Transporturilor este, de asemenea, o chestiune care a fost susținută în baza unor argumente pe care doamna ministru Ramona Mănescu le-a prezentat colegilor din USL și din Guvern.
Structurile care țin de ordine publică și de Poliție rămân în cadrul MAI și vor fi tratate separat de legea descentralizării. USL dorește o mai bună coordonare între cei care reprezintă poliția națională și poliția locală, dar acest subiect nu va fi tranșat prin legea descentralizării, ci probabil printr-un proiect de lege separat.
Am demonstrat faptul că descentralizarea nu implică baronizare. Instituțiile vin în subordinea consiliilor judeţene dar nu sunt provocate dezechilibre între administraţia locală şi cea centrală.
19.11.2013 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii