Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:52 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat - UDTR

ro

25 Oct, 2013 18:31 1477 Marime text
Uniunea Democrată Turcă din România organizează sâmbătă, 26 octombrie începând cu orele11.00, la Medgidia, cea de a- VIII-a ediţie a Festivalului de Artă Culinară Turcească. Festivalul este organizat de comisia de femei din cadrul UDTR şi le reuneşte anual într-un concurs pe cele mai pricepute doamne în arta culinară turcească . Concursul va cuprinde trei secţiuni: mâncare tradiţională, patiserie şi dulciuri. În cadrul festivalului va avea loc un spectacol de dansuri tradiţionale turceşti susţinute de ansamblurile UDTR din Constanţa, Hârşova şi Amzacea şi se va desfăşura o parada a costumelor populare tradiţionale.
 Preşedintele comisiei de femei din cadrul UDTR şi coordonatorul proiectului, Amet Melec a declarat:" arta culinară turcească îşi are originile în bucătăriile sultanilor şi deţine nenumărate secrete pe care turcoaicele din Dobrogea le transmit din generaţie în generaţie. Consider că bucătăria turcească, ridicată la rang de artă culinară dă un farmec aparte spaţiului interetnic dobrogean. În acest an am ales ca locaţie Medgidia deoarece aici există o comunitate compactă de turci şi constituie totodată un loc ideal pentru o astfel de manifestare."
La eveniment sunt aşteptaţi să participe preşedintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim, deputatul Iusein Ibram, reprezentanţi ai administraţiei publice locale  precum şi consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozçalıskan.


PR UDTR
Sorina Asan



Loc de desfăşurare: Restaurantul „Tanţa şi Costel”, Bd-ul Republicii nr. 19 Medgidia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii