A fost joi - Rachieru trebuia să ţină audienţe la RADET (Galerie foto)
A fost joi - Rachieru trebuia să ţină audienţe la RADET (Galerie foto)În locul directorului dădea curs solicitărilor directorul comercial, ec. Eugen Ionescu. „Directorul nu este aici. Dar este domnul Eugen Ionescu", i-a transmis ieri gardianul unei persoane care a întrebat dacă Rachieru este în audienţe. Nu este prima dată când directorul RADET nu dă curs întrevederilor dorite de abonaţi. „Am încercat să intru în audienţă la domnul director săptămâna trecută, dar audienţele nu s-au ţinut", a precizat Cristina Petre, preşedintele Asociaţiei de Proprietari de la blocul de pe strada I. C. Brătianu nr. 45. Cristina Petre se afla la sediul RADET pentru a clarifica situaţia reclamată zilele trecute la un... alt director. Trei oameni stăteau la ora 14.00, ora începerii audienţelor, pe holul RADET. La ora 15.00, cei trei încă păzeau uşa conducerii Regiei. Unul dintre reclamanţi a precizat că este angajat al RADET şi că aşteaptă să intre la Rachieru în audienţă pentru rezolvarea unei probleme personale. O fi reuşit angajatul să dea de director?! Cu siguranţa el a mai pierdut ceva timp în holul instituţiei şi, cine ştie, în final, o fi preluat cazul tot domnul Ionescu. Dacă la propriile audienţe directorul RADET nu a putut fi prezent, el a participat cu zâmbetul pe buze la activitatea Primăriei Constanţa. La ora 13.00, directorul se afla la inaugurarea celor două blocuri de locuinţe din zona Baba Novac, alături de primarul Radu Mazăre, de cei doi viceprimari şi de alţi consilieri judeţeni şi locali interesaţi de realizarea autorităţii locale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp