Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acuzaţii de abuz în serviciu pentru Iosif Valer Mureşan Primarul din Mihail Kogălniceanu, la mâna DNA

ro

09 Jun, 2011 00:00 3032 Marime text
cap_9.jpgSurse judiciare au declarat că în cauză s-a început deja urmărirea penală, cazul aflându-se în lucru la DNA Constanţa

Procurorii anticprupţie constănţeni au în lucru dosarul în care primarul localităţii Mihail Kogălniceanu, Iosif Valer Mureşan, este cercetat pentru fapte de corupţie, în speţă fiind vorba despre abuz în serviciu, infracţiuni prevăzute de articolul 132 din Legea 78/2000 pentru combaterea faptelor de corupţie. De altfel, dosarul a plecat în urmă cu doar câteva zile de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, luând drumul Serviciului Teritorial Anticorupţie Constanţa din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Surse judiciare au declarat că în cauză s-a început deja urmărirea penală, cazul aflându-se în lucru la DNA Constanţa. Pe de altă parte, surse neoficiale spun că averea edilului s-ar afla sub sechestru şi că mai multe persoane ar fi cercetate în dosar, printre care şi consilieri locali.

Problemele primarului din Mihail Kogălniceanu cu legea anticorupţie par să i se tragă de la modul în care a gestionat repunerea în posesie pe un teren situat în apropierea hotelului Emi a unei localnice care avea o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens. Concret, în loc ca proprietatea să-i fie restituită Elenei Mitrofan, care fusese declarată de judecători proprietară de drept pe circa o treime din suprafaţa terenului cu pricina, edilul pare să fi ignorat complet decizia judecătorilor, vânzând terenul în beneficiul unui individ la rândul său certat cu legea, acuzat fiind de contrabandă cu ţigări şi alte infracţiuni. Pe scurt, aşa cum arătam în ediţiile anterioare, pe data de 23.03.2007, instanţa Judecătoriei Constanţa, în speţă fiind vorba despre Secţia civilă, a admis acţiunea intentată de Elena Mitrofan pentru revendicarea pământului. În februarie 2008, hotărârea respectivă devenea definitivă şi irevocabilă. Astfel, judecătorii constănţeni i-au dat dreptate femeii în litigiul cu Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 din Mihail Kogălniceanu, şi respectiv cu Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2.900 de metri pătraţi.

Enache şi afacerile cu primăria

Din nefericire pentru proprietară, cei aproape 3.000 mp fac parte dintr-o suprafaţă de 9.636 mp vândută de primărie în 2008 către SC Cargo Romena SRL. După cum menţionam în ediţiile anterioare, SC Cargo Romena SRL este una dintre cele două societăţi deţinute de către soţii Enache, familie al cărei cap, Gheorghe Enache, a fost acuzat de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa de contrabandă cu ţigări şi alte infracţiuni. Cea de-a doua societate este Cargo Romena Tour SRL. Astfel, deşi Elena Mitrofan avea o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă privind terenul pe care era proprietară, dreptul său de proprietate nu a fost reconstituit. Iar asta, pentru că terenul, aşa cum am menţiona anterior, fusese vândut în condiţii mai mult decât favorabile în beneficiul lui Gheorghe Enache. Suprafaţa se află la sudul hotelului Emi, lângă fosta autobază ITSAIA, între terenul Elenei Mitrofan şi hotel aflându-se o altă suprafaţă, de 3.360 mp.

Hotărâri de consiliu „la foc continuu"

După cum prezentam pe larg într-o ediţie anterioară, Gheroghe Enache a început procesul de însuşire a terenului în anul 2001, pe vremea edilului Traian Dinu, când Cargo Romena SRL a concesionat de la primărie 225 mp, teren despre care administraţia locală menţiona că era necesar pentru extinderea unei construcţii deja existente, al cărei proprietar era Gheorghe Enache. Perioada de concesionare era de 49 de ani. În acelaşi an, printr-un act adiţional, concesiunea se extinde la 9.827,64 mp, perioada fiind tot de 49 de ani. Cel care a desăvârşit însă extinderea imobiliară a familiei Enache a fost primarul actual al localităţii Mihail Kogălniceanu, Iosif Valer Mureşan. Trei hotărâri de consiliul local au fost adoptate înainte de localele din 2008, hotărâri prin care terenul („diminuat" până la suprafaţa de 9.636 mp) este, pe rând, trecut din domeniul public în cel privat, iar apoi scos la vânzare prin negociere directă. Totuşi, la momentul respectiv, primarul ignora hotărârea judecătorească favorabilă Elenei Mitrofan, proprietară de drept pe 2.900 mp din cei 9.636 mp vânduţi familiei Enache. Iar asta, deşi femeia îi notificase de rezultatul procesului privind stabilirea calităţii de proprietar. Dar nimic să surprindă, din moment ce terenul fusese oricum vândut la un preţ „preferenţial", după cum s-a arătat în ediţiile anterioare. Cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru modalitatea în care s-a jonglat cu terenul respectiv, primarul este în prezent în atenţia procurorilor anticorupţie constănţeni. Surse judiciare ne-au precizat că ancheta a plecat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa cu urmărire penală începută faţă de edil. În prezent, cazul se află în lucru la DNA Constanţa, fiind cercetate infracţiuni de corupţie, respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanei. Deşi am încercat să luăm legătura cu primarul Iosif Valer Mureşan, acest lucru nu a fost posibil. Menţionăm că i-am trimis şi un SMS în acest sens, cu următorul conţinut: „Bună seara. Mă numesc Cecilia Zărea, redactor ZIUA de Constanţa. Vă sun în legătură cu terenul vândut către Cargo Romena. Vă rog să mă contactaţi. Vă mulţumesc". Până la închiderea ediţiei nu am primit niciun răspuns de la Iosif Valer Mureşan.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Multumiri 09 Jun, 2011 10:15 Va multumim ca existati .... si luptati in spiritul DREPTATII. Speram ca si JUSTITIA sa fie la fel de CORECTA.