Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:41 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Stan - "Sunt optimist. Bugetul este mai mare ca în anii trecuţi"

ro

01 Feb, 2011 00:00 2161 Marime text
Techirghiol_primar_Adrian_Stan_02.jpgConsiliul Local Techirghiol a aprobat în şedinţa ordinară de vineri bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2011. Potrivit primarului oraşului, Adrian Stan, există certitudinea că zece investiţii din cele peste 20 planificate, se vor realiza.

Bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat este în sumă de 14.467.584 lei. "Proiectul de buget pe anul 2011 este elaborat în contextul păstrării echilibrelor economice, astfel încât ţintele propuse pentru anul 2011 să fie menţinute în limitele proiectate", se arată într-un comunicat de presă semnat de primarul Adrian Stan. Edilul oraşului Techirghiol ne-a declarat că zece din cele 25 de proiecte principale ale comunităţii sunt prioritare în 2011. "Sunt lucrări pe care sunt sigur că le vom realiza întrucât sunt finanţate din bugetul propriu. La acestea se adaugă şi celelalte, care vor fi realizate în funcţie de alocările de la bugetul naţional şi de fondurile europene", a afirmat primarul Adrian Stan. Edilul a enumerat printre proiectele care se vor concretiza în curând amenajarea falezei, dar şi reabilitări de drumuri. "Sunt optimist că lucrurile vor evolua în bine anul acesta. Bugetul este mai mare decât în anii trecuţi. Acum că l-am aprobat, ne apucăm de treabă", a precizat Adrian Stan. În elaborarea bugetului s-a ţinut cont şi de necesităţile sectorului Învăţământ, precum şi de prevederile legislative privind modalităţile de ajutorare socială a categoriilor defavorizate ale oraşului, respectiv ajutoarele pentru elevi.

Taxele stabilite prin Consiliul Local rămân la acelaşi nivel

În acelaşi comunicat de presă se precizează că fundamentarea veniturilor bugetului local s-a realizat în baza legislaţiei fiscale actuale, impozitele şi taxele locale pe 2011 având acelaşi cuantum ca şi în anul 2010, cu câteva excepţii generate de modificări ale Codului Fiscal. "Pentru anul 2011, Primăria, ca structură administrativă, îşi propune valorificarea terenurilor din zona Nenciu Stoian prin licitaţie publică şi prin vânzări directe de locuinţe şi terenuri aparţinând domeniului privat al oraşului, iar sumele obţinute după încasarea lor, într-un interval temporal planificat la nivelul trimestrului II şi III 2011, sunt propuse a se repartiza pe capitolele de cheltuieli aferente reabilitării infrastructurii oraşului", se mai arată în comunicatul de presă al Primăriei Techirghiol.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • L.B. 01 Feb, 2011 17:33 DOMNULE CETATEAN!LUCRARILE DE ASFALTARE NU S-AU FACUT PREFERENTIAL,CI IN FUNCTIE DE BANII CARE AU FOST.SI S-A INCEPUT DIN CENTRU SPRE EXTERIOR,POATE LA DUMNEATA INCEPE DE LA COADA LA CAP,DAR PENTRU UN GOSPODAR SE INCEPE DE LA CAP LA COADA.ORICUM CINE VREA SA INTERPRETEZE CE VREA...NU AI CUM SA-I SCHIMBI PAREREA.ASTEPTATI SI FITI ALATURI DE CEEA CE FACE,VEDETI SI PARTEA BUNA A CEEA CE S-A FACUT INTR-O PERIOADA ATAT DE SCURTA DE CAND ESTE D-NUL STAN, PRIMAR.
  • Cetatean Techirghiol 01 Feb, 2011 06:53 Dl Primar, acum dispuneti de fonduri asa ca speram sa asfaltati si Bd Victoriei, mai sus de stadion. Nu intelegem de ce pe acest bulevard s-au facut lucrari "preferential" adica la unii da, la unii nu!